Ziua de naştere o găseşte pe Charlene de Monaco departe de familie. Cum va marca aceasta împlinirea a 44 de ani?
Ziua de 25 ianuarie este una specială pentru Prinţesa Charlene de Monaco, aceasta împlinind vârsta de 44 de ani.
Din păcate, această aniversare nu o găseşte în cea mai bună formă pe soţia Prinţului Albert, aceasta fiind internată încă din luna noiembrie 2021 într-un centru de recuperare, cu diagnosticul epuizare fizică şi psihică.
Cu toate acestea, surse apropiate Principatului de Monaco susţin că Prinţesa Charlene îşi va petrece, cel mai probabil, ziua de naştere împreună cu soţul ei, Prinţul Albert de Monaco, şi copiii lor, gemenii Jacques şi Gabriella.
Charlene şi-a petrecut aproape întreg anul 2021 în ţara ei natală, Africa de Sud, acolo unde a fost cantonată din cauza unei afecţiuni la sinusuri şi unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale complicate, care au impiedicat-o să se întoarcă în Principatul de Monaco. Când Charlene s-a întors, într-un final, în luna noiembrie şi s-a reunit, în sfârşit, cu gemenii ei de şapte ani şi cu soţul ei, Prinţul Albert, aceasta s-a internat la scurtă vreme într-un centru de recuperare medicală, a cărui locaţie n-a fost făcută public.
Ei bine, după ziua ei de naştere, pe 27 ianuarie, urmează sărbătoarea Sfântului Devota, patronul spiritual al Principatului de Monaco. Charlene n-a lipsit niciodată de la festivităţile care marchează această zi şi supuşii monegasci se aşteaptă ca soţia lui Albert să-şi facă revenirea în viaţa publică odată cu această sărbătoare.