Cât de bine se-nţeleg, de fapt, Camilla, soţia Prinţului Charles, şi Regina Elisabeta a II-a?
Mulţi au crezut de-a lungul anilor că soţia Prinţului Charles şi soacra sa, adică Regina Elisabeta a II-a, se au ca şoarecele şi pisica, dat fiind faptul că aceasta i-a dejucat planurile reginei de a avea o monarhie ferită de scandaluri. Dar ce se-ntâmplă de fapt între ele?
Noră şi soacră. Camilla şi Regina Marii Britanii
În tinereţe, Camilla Parker Bowles a avut o relaţie foarte apropiată cu Regina Elisabeta, căci soţul ei, Andrew Parker-Bowles, era finul Reginei Mamă, aşa că erau invitaţi des pe la Palatul Buckingham. Totuşi, atunci când Camilla a început să fie amanta lui Charles, iar mariajul acestuia cu Diana ajunsese pe prima pagina a ziarelor de scandal, Regina Elisabeta a dispus ca amanta fiului său să nu mai fie primită la palat.
Consimţământul reginei Elisabeta ca Charles să aibă o relaţie oficială, în văzul tuturor, cu Camilla a venit tocmai în 1997, la cinci ani de la separarea de Prinţesa Diana. Însă cum în acel an Prinţesa Diana a murit, totul a fost anulat. Aşa se face că Charles şi Camilla şi-au continuat relaţia, pe ascuns, până în 1999, când cei doi s-au afişat la petrecerea aniversară a surorii Camillei.
În anii ce-au urmat, relaţia dintre Camilla şi Regina Elisabeta s-a îmbunătăţit, aceasta fiind privită drept un membru al Casei Regale Britanice. În 2005, Charles şi aleasa inimii sale au primit binecuvântarea reginei de a se căsători. Au trecut 12 ani de atunci, timp în care Regina a realizat că Ducesa de Cornwall a fost dintotdeauna potrivită pentru fiul său şi că, în prezent, simpatizanţii monarhiei o iubesc la fel de mult precum orice alt membru al familiei regale.
În 2012, Regina şi-a arătat simpatia faţă de nora sa, invitând-o să i se alăture în caleaşca regală în timpul Jubileului de Diamant. Până acum, Camilla a primit două decoraţiuni din partea reginei Elisabeta a II-a: ”The Royal Family Order” şi ”Grand Cross of the Victorian Order”, ambele simbolizând aprobarea reginei Elisabeta.