Cât e "darul" la nunțile regale. Ce au cerut Charles și Camilla și cât a strâns Andrew când s-a însurat

11 aprilie 2024   Royals

Una dintre curiozitățile legate de nunțile cu ștaif, mai ales cele regale, este cu ce cadouri se aleg mirii din partea invitaților. Și suntem siguri că e ceva mai mult decât un set de tacâmuri...

Charles și Camilla Parker-Bowles s-au căsătorit în 2005, iar mirele și-a dorit ca evenimentul să iasă cât mai bine, mai ales având în vedere controversele din jurul relației lor.

Pe lângă interzicerea telefoanelor și a aparatelor foto la ceremonia regală, cadourile de nuntă au fost și ele tăiate de pe listă.

În invitația la celebra nuntă erau scrise următoarele: „Nu va exista nicio listă cu cadouri pentru nuntă”, cu aluzie la obiceiul vestic conform căruia mirii stabilesc o listă cu daruri pe care și le-ar dori de la invitați, iar aceștia din urmă se inspiră din ea.

Se crede că Charles a vrut să evite situația penibilă de a primi mii de cadouri nedorite, așa cum s-a întâmplat la prima sa nuntă, cu Prințesa Diana, în 1981. Atunci, se spune că Charles ar fi ars sau ar fi dat mai departe multe dintre cele 6.000 de cadouri pe care el și Diana le-au primit. Printre cadourile nedorite s-au aflat și periuțe de dinți albastre și roz cu inscripțiile a lui și a ei.

Fostul majordom al Dianei, Paul Burrell, a dezvăluit ulterior că unele dintre cadourile de nuntă au fost oferite de către Charles și Diana servitorilor regali.

În schimb, lista de nuntă a Prințului Andrew și a lui Sarah Ferguson, pentru ceremonia lor din 1986, a fost una foarte pretențioasă, însumând obiecte cu o valoare de 1,5 milioane de lire sterline.

Cât despre Prințul Edward, pe lista lui de nuntă erau incluse o masă și scaune antice în valoare de 100.000 de lire sterline, un serviciu de ceai de argint de 42.000 de lire sterline, un serviciu de cină cu 26 de piese, estimat la 13.580 de lire sterline, și un sistem hi-fi Bang & Olufsen în valoare de 10.350 de lire sterline.

Așadar, dacă invitația la o nuntă regală este privită ca o mare onoare, aceasta vine și cu mari obligații financiare, după cum se pare...

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe