Câte iubite a avut Prinţul Charles în tinereţe? Li se spunea „Charlie’s Angels” şi trebuiau să fie virgine. Care dintre ele a picat testul?
Marea lui iubire, Camilla Parker Bowles, se căsătorise cu altul, drept urmare Prinţul de Wales trebuia să-şi găsească altă parteneră de viaţă care să-i fie cât de cât pe plac. Şi viitorul rege al Marii Britanii şi-a tot încercat norocul alături de domniţe cu sângele albastru, până s-o găsească pe Lady Diana Spencer.
Ca viitor rege al Marii Britanii, Charles simţea presiunea găsirii unei soţii potrivite unui monarh, motiv pentru care şi-a propus singur ca, până la 30 de ani, să fie deja însurat. Şi, pentru a-şi găsi aleasa, a testat terenul cu tot felul de frumuseţi din aristocraţia britanică. Multe dintre ele blonde, aşa cum îi plăceau lui.
Davina Sheffield
Verişoara Samanthei Cameron, soţia fostului prim ministru David Cameron, Davina îndeplinea multe dintre cerinţele prinţului şi ale familiei sale regale. În primă fază, ea l-a refuzat pe el, fiind interesată de sportivul James Beard, însă a cedat, într-un final, la insistenţele lui. Idila lor s-a încheiat, din păcate, după ce presa descoperise că frumoasa candidată la statutul de viitoare Regină consoartă a Marii Britanii nu era virgină, o condiţie obligatorie la acea vreme. Beard fusese cel care a strecurat această informaţie presei...
Lady Amanda Knatchbull
Ea a avut mari şanse să devină soţia prinţului, el cerând-o chiar de soţie în 1980, iar tatăl acestuia, Prinţul Philip, fiind şi el de acord cu alegerea ei. Din păcate, în cazul ei, n-a existat deloc sincronizare. Cu puţin timp înainte, Amanda îşi pierduse fratele mai mic, Nicholas, şi bunicul ei – naşul lui Charles –, pe Earl Mountbatten, în asasinatul pus la cale de IRA şi nu şi-a mai dorit atunci să apară în lumina reflectoarelor.
Lady Jane Wellesley
La începutul anilor '70, Charles şi fiica Ducelui de Wellington formau un cuplu minunat, însă presa îi presa atât de mult şi urmărea fiecare pas pe care-l făceau, încât Jane a clacat la un moment dat. „Voi chiar credeţi că îmi doresc să fiu Regină?”, s-a răstit ea odată la jurnalişti. Şi nu şi-a dorit, într-adevăr.
Sabrina Guinness
Pentru sălbatica Sabrina, Prinţul Charles n-a fost decât primul A-lister din viaţa ei amoroasă. După prinţ, au urmat Mick Jagger, Jack Nicholson şi David Bowie, însă n-a ajuns, evident, partenera de viaţă a niciunuia dintre ei. De fapt, trecutul ei tumultuos a urmărit-o pe rebela bogătaşă 34 de ani, adică până în 2014, când a ajuns, în sfârşit, la altar alături de Sir Tom Stoppard.
Anna Wallace
Pe ultima lui iubită înainte de Diana a cerut-o în căsătorie de două ori, însă aceasta nici măcar n-a vrut să audă de aşa ceva după experienţa umilitoare pe care a avut-o cu acesta la palat. Charles a invitat-o la ziua de naştere a Reginei Mamă – care împlinea 80 de ani - , însă a ignorat-o cât a putut de mult la ceremonie, el fiind complet vrăjit de Camilla Parker Bowles, cu care a dansat toată seara. „Nimeni nu m-a tratat atât de urât în viaţa mea! M-ai lăsat singură toată seara, aşa că acum te las şi eu să te descurci singur pe mai departe”, i-ar fi spus aceasta când s-a despărţit de el.
Lady Sarah Spencer
Sora mai mare a Dianei i-a făcut cunoştinţă lui Charles cu cea pe care avea s-o ia de soţie. Totuşi, înainte ca prinţul şi Diana să devină un cuplu, Sarah a fost iubita viitorului Rege britanic în 1977. Idila lor s-a încheiat în momentul în care Sarah a fost excesiv de sinceră cu presa, căreia i-a povestit despre tulburarea alimentară de care suferise, problemele ei cu alcoolul şi, mai ales, despre „miile” de iubiţi pe care i-a avut înainte de Charles. Iaics!
Foto - Profimedia