Ce a făcut logodnicul Prinţesei Eugenie cu o seară înainte de nuntă?
Astăzi, în faţa a milioane de telespectatori, Prinţesa Eugenie a Marii Britanii se va căsători cu Jack Brooksbank. Aseară, însă, cei doi şi-au petrecut separat ultima seară în calitate de oameni necăsătoriţi.
Ca-n cazul altor nunţi regale, mirii nu au dormit împreună în noaptea de dinaintea nunţii. Ei bine, despre Eugenie nu ştim cum şi-a petrecut seara, dar despre Jack Booksbank am descoperit. El a participat la o petrecere a burlacilor la un hotel din Ascot, la 20 de minute distanţă de Castelul Windsor.
Acolo, el a fost întâmpinat de cavalerul lui de onoare, dar şi de prieteni apropiaţi cu care a petrecut până târziu în noapte. Un martor a povestit cum s-au derulat lucrurile, dar şi ce a declarat, emoţional, Jack cu doar câteva ore înainte de a păşi spre altar.
Chipurile, întrebat dacă este pregătit pentru acest pas în viaţă, Jack a povestit că nicidecum. ”A zâmbit şi râs şi a spus că nu e pregătit chiar deloc. A mărturisit că este înspăimântat pentru ce urmează şi toţi au răs”, a povestit un martor.