Ce decizie neașteptată a luat Margareta a României cu doar câteva ore înainte de ziua sa?
Cu puțin înainte de a împlini vârsta de 75 de ani, Custodele Coroanei române a luat o decizie importantă pentru Familia Regală.
Ca și în alți ani, fiica cea mare a Regelui Mihai, Margareta a României, este hotărâtă să facă un mare gest de reîntregire a Familiei Regale române, în sensul aducerii în pământul țării a osemintelor aparținând unui membru al Casei Regale înmormântat peste hotare. De data aceasta, este vorba despre Principele Regent Nicolae al României, cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchiul Regelui Mihai I al României.
Decizia a fost anunțată pe site-ul oficial al Familiei Regale:
„Șeful Casei Majestății Sale Custodele Coroanei are onoarea de a anunța decizia Majestatii Sale Margareta de a repatria osemintele Principelui Regent Nicolae al României. Cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria va odihni, alături de soția sa Ioana, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului va oficia ceremonia de reînhumare vineri, 29 martie 2024, la ora 12.00. Principele Regent Nicolae își va dormi somnul de veci lângă fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale. Biroul de Presă va face public programul ceremoniei de reînhumare în ziua de 27 martie 2024.”
Principele Nicolae al României s-a născut la Sinaia, la 5/18 august 1903, şi a fost botezat de către Ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea, al cărui prenume îl purta. Al doilea născut al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, Principele Nicolae a fost Regent al României, între 1927 şi 1930, în lipsa Regelui Carol al II-lea, și s-a stins din viață la 9 iulie 1978, la Madrid, la vârsta de 75 de ani, fiind înmormântat la Lausanne, în Elveţia.
Resturile sale pământești vor fi reînhumate în necropola familiei de la Curtea de Argeș, unde odihnesc și marii regi ai României.
FOTO: Casa Majestății Sale