Ce har divin are Kate Middleton. Prințesa de Wales a fost intens lăudată, după o vizită regală recentă

15 februarie 2025   Royals

Viitoarea regină britanică a întreprins recent o vizită la o închisoare, ca parte a revenirii sale treptate la îndatoririle regale.

Prințesa Kate a fost lăudată intens pentru că a ajutat oamenii să se simtă confortabil în timpul unei vizite la o închisoare de femei.

Prințesa de Wales, în vârstă de 43 de ani, și-a continuat revenirea treptată la îndatoririle regală și în această săptămână, în timp ce a făcut o vizită individuală la HMP Styal, lângă Wilmslow, stabiliment care găzduiește femei adulte și tinere infractoare, cu vârsta de peste 18 ani.

Kate Middleton, care a dus la bun sfârșit o serie de angajamente după încheierea tratamentului împotriva cancerului în septembrie, a vizitat închisoarea în special pentru a lua pulsul unei unități speciale, de mame și copii (MBU), ca parte a activității sale centrate pe importanța primilor ani în viața unui copil.

Misiunea se desăvârșește prin ONG-uri aflate sub înaltul său patronaj. Prințesa de Wales a fost curioasă să afle cum copiii pot prospera și dezvolta abilități importante chiar și atunci când trăiesc în medii de constrângere, precum închisori, cu mamele lor, care își ispășesc pedepsele acolo.

După vizita Prințesei, Amanda Taylor, Director Operațional pentru Serviciile pentru Copii, Acțiunea pentru Copii, a detaliat publicației People chestiuni legate de vizita lui Kate și a precizat că prințesa este „foarte pricepută” în a-i face pe oameni să se simtă bine, în orice context. Este ca un har divin.

Nora Regelui Charles parcă a preluat anume titlul de Prințesă de Wales, deținut anterior de mama Prințului William, Prințesa Diana.

Căci și Kate are același talent de a se apropia de oameni, întocmai ca regretata sa soacră.

Este un talent unic al soției Prințului William. În prezența ei, oamenii se deschid. Se simt în siguranță, se simt văzuți.

Are o fragilitate și o sensibilitate parcă din alte vremuri. Empatia sa este atât de autentică, încât oamenii se simt aproape de un suflet nobil.

Efectul ei este invariabil același: a vizitat copii, bebeluși, elevi, studenți, bolnavi, muribunzi, muncitori, deținuți și efectiv toți spun același lucru: Prințesa Kate are un talent unic de a se face plăcută.

Sensibilitatea ei înnăscută s-a accentuat după ce ea însăși a trecut printr-un hop major: așa cum bine știm, în 2024 a fost diagnosticată cu cancer. A luptat cu toate forțele sale și a avut o revenire spectaculoasă, după doar un an.

Terapiile intense au ajutat-o enorm, iar boala este oficial în remisie.

Amanda Taylor a mai declarat People: ”Fără niciun efort, le-a făcut pe deținute să se simtă relaxate de îndată.

Una dintre femeile închise era foarte reticentă în a vorbi cu cineva. A reușit să se deschidă în fața Prințesei și apoi abia mai putea fi oprită. Kate Middleton este foarte pricepută în a-i face pe oameni să se simtă confortabil, în largul lor. Acestea sunt femei foarte vulnerabile, într-o situație dificilă.”

Închisoarea pe care a vizitat-o ​​Kate Middlton are aproximativ 400 de deținute, iar o zonă separată a clădirii este folosită pentru a găzdui femeile însărcinate și mamele care își ispășesc pedeapsa.

Personalul penitenciarului lucrează cu experți pentru a sprijini copiii care trăiesc în închisoare, ceea ce include expunerea acestora la experiențe regulate, cum ar fi mersul pe jos, cumpărături și călătorii cu autobuzul.

Scopul unității este de a ajuta mama și copilul să creeze relații timpurii sustenabile, cu speranța că acest lucru va împiedica femeile după eliberare să recidiveze.

Foto: Profimedia

Mai multe