Ce i-a spus prinţul Harry lui Charles la nuntă. Discursurile au fost emoţionante
Sâmbătă, 19 mai, prinţul Harry şi Meghan Markle şi-au unit destinele, cei doi devenind Ducele şi Ducesa de Sussex, titluri nobiliare date chiar de regina Elisabeta a II-a. A fost un moment urmărit de întreaga planeta, pentru că fiul cel mic al regretatea prinţesa Diana se căsătorea cu aleasa inimii sale.
În vizor a fost şi prinţul Charles care a avut un rol foarte important la nuntă. În lipsa tatălui miresei, Thomas Markle, care a fost operat pe inimă săptămâna trecută, Charles a avut onoarea de a-şi conduce nora la altar, la rugămintea acesteia. Astfel, Meghan Markle a păşit în biserică împreună cu doi cavaleri de onoare, apoi a mers alături de întreaga trupă de domnişoare de onoare şi de paji până la jumătatea culoarului din Capela St. George pentru ca mai apoi să fie preluată de Charles. Viitorul rege al Marii Britanii a condus-o la braţ pe Meghan Markle până în faţa altarului, acolo unde o aştepta prinţul Harry.
Iar emoţionatul mire a ţinut să-i mulţumească lui Charles, rostind doă cuvinte frumoase care au arătat apropierea dintre cei doi: "Mulţumesc, tăticule!"
Asta în condiţiile în care în adolescenţa lui Harry cei doi abia dacă dădeau ochii. Asta imediat după moartea prinţesei Diana şi pe fondul faptului că Charles s-a recăsătorit cu Camilla. Mai mult, anul trecut, la 20 de ani de la comemorarea Dianei, Charles a fost scos din discursul fiilor săi care îi aduceau un tribut Prinţesei Inimilor.
Cu toate acestea discursurile mirilor, dar şi cel al lui Charles, de la recepţia găzduită de prinţul de Wales, au fost emoţionante. Harry, Meghan şi Charles au vorbit în faţa celor peste 600 de invitaţi. Conform People, o sursă care a fost prezentă la petrecere a dezvăluit că mesajul lui Charles a fost "foarte dulce şi foarte sincer". Pe lângă faptul că a mărturisit cât de mândru este de fiul său cel mic, Charles a spus cu melancolie că Harry "crescut". Prinţul Charles a încheiat discursul spunând: "Dragul meu Harry, sunt atât de fericit pentru tine", confirmând mai târziu că "este foarte fericit pentru amândoi. " În mod evident, prinţul Charles este încântat să o primească pe Meghan în familia regală. Toată lumea a plâns de emoţie şi de parcă nu era de ajuns Harry i-a făcut o declaraţie lui Meghan. Conform The Sun, prinţul i-a spus că fac "o echipă frumoasă": "Abia aştept să îmi petrec restul vieţii alături de tine. Ai trecut cu graţie prin toate."
Ducesa de Sussex a rupt şi ea tradiţia şi a oferit primul său speach la nuntă. Conform invitaţilor, Meghan i-a adus un omagiu socrului său şi le-a mulţumit tuturor membrilor familiei regale pwentru felul în care au primit-o.
Foto: Arhiva OK!