Ce mult a crescut! Fiul Prinţesei Madeleine, un băieţel adorabil

21 martie 2016   Royals

Anul trecut, familia Prinţesei Madeleine a Suediei s-a mărit cu încă un membru, Prinţul Nicholas, un băieţel cu ochii albaştri, venind pe lume în luna iunie.

Simpatizanţii familiei regale suedeze au ocazia de a fi la curent cu toate noutăţile din viaţa Prinţesei Madeleine, şi a familiei sale, graţie contului ei de Facebook. Prinţesa postează adesea fotografii inedite cu familia sa, spre încântarea fanilor internauţi.

Prinţul Nicholas a împlinit nouă luni

Iar zilele trecute a fost rândul Prinţului Nicholas să fie în centrul atenţiei. Cel de-al doilea copil al cuplului a împlinit nouă luni, aşa că Prinţesa Madeleine, ca orice mamă mândră, a postat o imagine cu fiul său. ”Timpul zboară, nu-mi vine să cred că scumpul meu Nicholas a împlinit deja nouă luni”, este mesajul pe care l-a postat prinţesa lângă imaginea cu băieţelul ei.

Băieţelul, care momentan este al şaptelea în linia de succesiune la tronul suedez, apare în fotografie purtând o bluziţă albastră, care-i pune perfect în evidenţă ochii albaştri.

Prinţesa Madeleine şi fiul său, în ianuarie, în vacanţă

Amintim că cele mai recente fotografii cu Prinţul Nicholas sunt cele din luna ianuarie, pe când cuplul princiar, alături de fiica lor, Prinţesa Leonore, au fost într-o vacanţă exotică, în Maldive.

Prinţesa Madeline, soţul ei, Chris O'Neill, şi al doilea copil al lor, Prinţul Nicholas

Sursa foto: pagina oficială de Facebook a Prinţesei Madeleine

Mai multe