Ce se întâmplă cu Pippa Middleton? Nu și-a susținut sora în cursa ei pe munte, în schimb a ieșit să-și susțină favoriții în tenis

Cumnata regală a absentat nemotivat de la coborârea lui Kate de pe munte, dar a reapărut cu mama ei în tribune la Wimbledon.

După o absență notabilă din spațiul public, care a alimentat diverse zvonuri cum că relația cu sora ei, Prințesa Kate, s-ar fi fracturat în ultimul timp, Pippa Middleton și-a făcut apariția în tribuna oficială de la Wimbledon alături de mama sa, Carole Middleton, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Pippa, ajunsă și ea acum la 42 de ani, a ales o rochie Reformation Naira, în nuanța „dolly dot”, o piesă de £ 278 care i-a pus în valoare silueta și aerul acela de „girl-next-door devenită fashion staple”. Și-a completat look-ul cu o pălărie, ochelari eleganți și pantofi albi cu toc, în timp ce mama sa a optat pentru alb imaculat, blazer bleu și accesorii neutre - o lecție de stil pentru orice apariție diurnă.

Cele două au ajuns la All England Lawn Tennis and Croquet Club cu aceeași naturalețe cu care au frecventat turneul ani la rând. Sunt, de altfel, iubitoare declarate de tenis, prezențe constante în tribune, prietene vechi ale lui Roger Federer, invitat la nunta Pippei și companion în numeroase cine de familie. Iar apariția lor în loja regală, alături de Federer și actorul James Norton, a fost o declarație de statut: Middleton-ii rămân un brand social în sine, indiferent de contextul regal.

Kate, între tradiție și libertate

În timp ce mama și sora ei bifau eleganța clasică din loja regală de la Wimbledon, Kate Middleton a ales să rupă tradiția. A preferat să urmărească meciurile de pe Court One și Court 18, nu din locurile rezervate regalității. A stat lângă Andy Murray și Tim Henman, a reacționat la fiecare punct, a zâmbit, a tresărit, a pus mâna la gură în momentele tensionate, exact cum o face orice fan adevărat.

Înainte de meciuri, Prințesa de Wales a mers printre oamenii care au stat la coadă ore întregi pentru bilete. Le-a vorbit, le-a dat acces în arenă, a făcut selfie-uri, a pus brațul pe umerii unei femei care tremura de emoție, a felicitat copii, a primit la rândul ei felicitări pentru provocarea Three Peaks. Kate a purtat un costum bleu Gabriela Hearst, top alb H&M, ochelari Ralph Lauren și cercei „Stella” cu lapis lazuli și moonstone, un look impecabil, dar relaxat.

Două apariții, două mesaje

Apariția Pippei și a lui Carole în loja regală, la doar câteva zile după momentul emoționant al coborârii lui Kate de pe Snowdon, ridică inevitabil întrebări. Nu despre loialitate, căci familia Middleton a fost mereu unită, ci despre priorități și felul în care fiecare dintre ele își gestionează viața publică.

Kate a ales să fie prințesa care se amestecă printre oameni, care rupe tradiția, care caută meciurile cele mai intense, nu locurile cele mai privilegiate. În schimb, sora și mama ei au preferat acele privilegii care bucură oamenii de rând ajunși într-o anumită poziție, la un moment dat: locurile din loja regală, prietenia cu Roger Federer, socializarea cu elitele (nu cu plebeii!). Două direcții diferite, dar același ADN Middleton.

Totuși, de ce, din toată familia, Pippa Middleton a lipsit de la coborârea lui Kate de pe munte? Fratele ei, James, a fost acolo, mama ei, Carole, la fel, întreaga ei familie cu William... nu, însă, și sora prințesei. Încă nu avem acest răspuns, dar rămâne de văzut dacă cele două fete Middleton se vor afișa împreună în curând sau nu.

FOTO: Getty Images, Profimedia, Instagram

Mai multe pentru tine...