Ce se va întâmpla dacă Regele Charles al III-lea va abdica, întocmai ca Margareta a Danemarcei

6 februarie 2024   Royals

Veștile șocante de la Palatul regal britanic par că vin în valuri, de la începutul anului. Așa cum a fost anunțat luni, Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer.

Margareta, fosta regină a Danemarcei a creat un precedent, tot la începutul anului 2024. Suverana daneză a abdicat de la tron în favoarea fiului său moștenitor Frederik, după 52 de ani de domnie, pe motive de sănătate.

Experții regali britanici nu exclus această posibilitate nici pentru Charles al III-lea, care are 75 de ani și deși a domnit puțin, din septembrie 2022, recent a aflat că are cancer, după o intervenție menită să-i rezolve un adenom de prostată.

Ce s-ar întâmpla în Marea Britanie, dacă Regele Charles alege să se ocupe exclusiv de sănătatea sa și să abdice?

Așa cum bine știm, monarhul britanic are doi fii. Moștenitorul tronului este Prințul William. Al doilea în rând la succesiunea la tron este Prințul George, fiul cel mare al Prinților de Wales.

Dacă Regele Charles va alege să abdice, Coroana va fi preluată de Prințul William, prinț de Wales. Automat, George va deveni prinț moștenitor, iar următorii în linia de succesiune vor fi: Prințesa Charlotte, Prințul Louis, apoi Prințul Harry, pe locul patru, urmat de cei doi copii ai săi, Prințul Archie și Prințesa Lilibet.

Iată care este ordinea actuală a succesiunii la tronul britanic, cu Regele Charles încoronat

1. William, Prinț de Wales

2. Prințul George de Wales

3. Prințesa Charlotte de Wales

4. Prințul Louis de Wales

5. Prințul Harry, Duce de Sussex

6. Prințul Archie de Sussex

7. Prințesa Lilibet de Sussex

8. Prințul Andrew, Duce de York

9. Prințesa Beatrice, Mrs. Edoardo Mapelli Mozzi

10. Domnișoara Sienna Mapelli Mozzi

Când a avut loc ultima abdicare în Marea Britanie?

Abdicările sunt extrem de rare în Marea Britanie, ultima având loc în decembrie 1936, când Edward al VIII-lea, cunoscut și ca Ducele de Windsor, a renunțat la tron ​​din dragoste. A devenit clar că Edward nu va putea să conducă și, de asemenea, să se căsătorească cu iubita sa, o americancă divorțată, Wallis Simpson, întrucât era inacceptabil din punct de vedere politic și social la acea vreme să aibă o femeie divorțată ca potențială regină consoartă.

Edward și Wallis s-au căsătorit în Franța în 1937, la șase luni după ce ducele a renunțat la tron.

I-a urmat fratele său, tatăl Elisabetei, Ducele de York, care a condus regatul cu numele de George al VI-lea.

Foto: Profimedia

Mai multe