Ce surpriză pregătesc Prințul Harry și Meghan Markle familiei regale, de Crăciun?

15 noiembrie 2022   Royals

Vremurile când Crăciunul era despre familie inclusiv în cea regală sunt demult apuse.

Mai ales acum, când unul dintre stâlpii de siguranță nu se mai află printre noi. Regina Elisabeta reușea să strângă familia laolaltă, însă gândul că Ducii de Sussex s-ar reuni cu familia regală britanică pare unul total neverosimil.

În mod cert, Prințul Harry și Meghan Markle nu vor petrece Crăciunul la Sandringham. Este un moment istoric, de altfel. Este primul Crăciun cu Regele Charles la cârma țării. Și, potrivit surselor regale, Maiestatea Sa i-ar fi invitat de Sărbători și pe tinerii rătăcitori. Însă surpriză! Previzibilă sau nu, Ducii de Sussex n-au de gând să revină prea curând în Marea Britanie.

O sursă apropiată regelui a sugerat că urmează ca perechea stabilită peste Ocean să refuze invitația. Chiar și având în vedere că va fi prima sărbătoare organizată de noul monarh.

Ba chiar s-ar putea ca surpriza să fie de partea regalilor, având în vedere că biografia Prințului Harry va putea fi găsită în librării din ianuarie. Cartea ”Rezerva” se anunță incendiară și mai mult ca sigur va trasa relațiile dintre Prințul Harry și Meghan Markle cu familia regală britanică pentru următorii ani.

Potrivit DailyMail, Ducii de Sussex au fost invitați în ciuda faptului că și-au abandonat îndatoririle regale în urmă cu trei ani. În pofida relațiilor reci, ei ”rămân niște membri ai familiei îndrăgiți”, a declarat o sursă apropiată Regelui. Însă la fel de limpede îi este suveranului că e foarte puțin probabil ca invitația să se concretizeze.

În schimb, vor fi prezenți Prințul și Prințesa de Wales, care vor sta în apropiere, la Anmer Hall, reședința primită cadou de la regretata Regină Elisabeta a II-a. De asemenea, mulți alți membri ai familiei regale sunt așteptați a se alătura Regelui Charles și Reginei consoarte Camilla la slujba de Crăciun, de dimineață.

Familia regală britanică petrece Crăciunul și Anul Nou la reședința de la Sandringham încă din anul 1988.

Doar în ultimul an au existat modificări de program și doar din cauza pandemiei de COVID-19, care a limitat contactul fizic uman și reuniunile.

Crăciunul 2021 a fost ultimul în care Regina Elisabeta a II-a a fost prezentă.

Foto: Profimedia și Getty

Mai multe