Ce ţinute şic poartă Pippa Middleton pe timpul sarcinii!
Chiar dacă e însărcinată deja în şase luni, Pippa n-are de gând să renunţe la ţinutele stilate cu care ne-a obişnuit până acum. Şi-a adaptat, într-adevăr, stilul vestimentar la noua condiţie fizică, însă are grijă ca apariţiile ei să fie în continuare fără cusur!
Outfit şic!
Am văzut-o la nunta lui Meghan Markle cu Prinţul Harry etalând o ţinută superbă, cu imprimeu floral, care-i ascundea perfect burtica puţin crescută. De atunci, a mai etalat, însă, şi alte ţinute reuşite. Zilele trecute, de exemplu, paparazzi au surprins-o într-o rochiţă superbă, roz, de vară, prin care i se putea vedea burtica proeminentă.
Potrivit presei străine, rochiţa purtată de Pippa (34) costă în jur de 174 de lire sterline şi este comercializată de J. Crew. Ea şi-a accesorizat outfitul cu o pereche de sandale de tip gladiator şi cu o geantă Dee Ocleppo, din piele maro, care costă nu mai puţin de 1115 lire sterline.
Aşa s-a îmbrăcat la nunta Prinţului Harry
Pippa a fost zărită pe străzile Londrei, ocupându-se de câteva îndatoriri. Relaxată şi îmbrăcată lejer, se vede că Pippa se simte mai bine ca oricând şi că radiază de fericire la gândul că va fi mămică pentru prima dată în foarte scurt timp. Potrivit presei britanice, primul bebeluş al cuplului Pippa-James Matthews va veni pe lume în luna octombrie.