Cei mai drăgălași! Prinții Jacques și Gabriella, bucățică ruptă din Charlene, deliciul audienței la JO
Blonzi, cu ochii albaștri și frumoși foc. Gemenii cuplului princiar din Monaco au crescut frumos și seamănă din ce în ce mai mult cu Charlene.
Frații Jacques și Gabriella, în vârstă de nouă ani, au fost surprinși în tribunele meciului de rugbi dintre Franța și Africa de Sud, țara natală a Prințesei Charlene, pe 27 iulie. Cei doi i-au însoțit, bineînțeles, pe părinții lor, Prințul Albert și Prințesa Charlene, mari amatori de sport, care au fost prezenți și la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Paris.
După cum se poate vedea și în aceste imagini surprinse pe stadion, frații Jacques și Gabriella de Monaco sunt foarte apropiați.
Tatăl lor, Albert, a vorbit despre relația lor, dar și despre diferențele dintre ei într-un interviu publicat în revista Paris Match, pe 21 martie 2024. „Gemenii vor împlini 10 ani la sfârșitul anului și văd cât de mult se schimbă sau se afirmă temperamentul fiecăruia”, a dezvăluit Albert de Monaco. „Este foarte distractiv. Sunt foarte apropiați, foarte apropiați. Este grozav să am schimburi libere de idei cu copiii, să-i văd împărtășindu-mi gândurile, observațiile lor. Amândoi au înțeles ce rol oarecum special vor avea de jucat și obligațiile lor, chiar dacă încă nu insist prea mult pe acest subiect, pentru a nu-i traumatiza.”
În același interviu, prințul a ținut să detalieze și diferențele dintre cei doi copii ai săi. „Am crezut că Jacques este mai introvertit, dar, de ceva vreme, capătă încredere. Este amabil cu sora lui, dar nu se mai lasă dominat de ea. Știe să o tempereze și să-i spună NU.” Cât despre Prințesa Gabriella, tatăl ei a descris-o ca fiind „o mică doamnă care are un caracter independent și se exprimă destul de liber.”
Dincolo de personalitatea și temperamentul gemenilor, ceea ce se poate observa cu ochiul liber este că atât băiețelul, cât și fetița îi seamănă fizic foarte mult mamei lor, iar asta devine vizibil pe măsură ce gemenii cresc.
Foto: Profimedia