Cel mai elegant regal de la Wimbledon! Felipe al Spaniei a uimit cu apariția sa alături de Kate și William

14 iulie 2025   Royals

Regele Spaniei nu putea rata meciul lui Carlos Alcaraz din Marea Finală, care la rândul lui i-a mulțumit pentru prezență într-un discurs extrem de personal ținut după meci.

Regele Felipe al Spaniei și-a făcut a doua apariție la Wimbledon în trei ani, urmărind duminică finala masculină de simplu pe terenul central. Regele Felipe l-a încurajat pe Carlos Alcaraz, care i-a mulțumit acestuia în discursul său de după meci. Starul tenisului, care tocmai fusese învins de Jannik Sinner, a continuat să spună mulțimii: „Nu vreau să plec fără să spun, trebuie doar să spun mulțumesc, știți, Regelui Spaniei pentru că a venit aici pentru a mă susține. Pentru mine, este doar o onoare să vă am în tribune, să zburați până aici să vedeți finala. Așa că sunt foarte recunoscător și vă mulțumesc foarte mult pentru că ați venit.

Soțul Reginei Letizia a optat pentru un sacou bej, cămașă albă, cravată cărămizie cu model bej, pantaloni antracit și o pereche de pantofi cognac, un mix perfect pentru sezonul estival. Pe contul X al Casei Regale spaniole a fost dezvăluită o fotografie a întâlnirii dintre monarh, Prințul William, Prințesa Kate și cei doi copii mai mari ai lor. Prințesa Charlotte a putut fi văzută privindu-l cu căldură pe Regele Spaniei, care îi este unchi pe latură paternă (Felipe și Charles sunt veri buni), în timp ce adulții discutau cu entuziasm despre tenis.

Și în timp ce spectatorii au rămas uimiți de apariția monarhului, nu este prima dată când prezența Regelui Felipe a atras atenția fanilor tenisului, dar și pe cea a criticilor de modă. „Este foarte rar să vezi acest nivel de croitorie astăzi, chiar și printre cei bogați”, scria Derek Guy, un cunoscut jurnalist care a remarcat detaliile care nu trebuie ratate, precum înălțimea gulerului cămășii și proporția poalelor sacoului.

Regele Spaniei pare să știe și el aceste detalii, de vreme ce garderoba sa e ticsită de costume de lux. De pildă, costumul pe care l-a purtat la absolvirea fiicei sale, Prințesa Leonor a Spaniei, de la UWC Atlantic din Țara Galilor, a fost unul bleumarin, accesorizat cu o cravată mov. La fel, la încoronarea Regelui Charles al III-lea, Felipe a arătat elegant în uniforma sa militară impecabil ajustată. Totodată, acum 2 ani, cei doi copii mai mari ai lui Kate Middleton și ai Prințului William au ocazia să-l revadă pe Regele Felipe al VI-lea. Pe 16 iulie 2023, George și Charlotte schimbaseră deja câteva cuvinte cu monarhul spaniol, tot la Wimbledon. Potrivit celor de la „Mirror”, fetița învăța „cum să țină scorul” în tenis. 

FOTO: Casa Majestății Sale

Mai multe