Cel mai mare nepot al Regelui Mihai, un anonim la noi în țară. Este fiul prințesei excluse din succesiune

18 octombrie 2024   Royals

Fără doar și poate, Nicolae al României este cel mai cunoscut și, totodată, cel mai popular dintre nepoții regretatului Rege Mihai.

Cu toate acestea, fostul prinț nu este nici singurul, nici cel mai mare de vârstă dintre urmașii ultimului rege. După cum bine știm, acesta a avut cinci fiice, care, la rândul lor, i-au dăruit cinci nepoți, singurele două fiice fără copii fiind Margareta a României și Principesa Maria.

Interesant este că, dintre cele cinci fiice ale regelui, cea care i-a dăruit primul nepot a fost chiar cea exclusă din ordinea de succesiune la tron, Principesa Irina. În vârstă de 71 de ani, actuala Irina Walker a fost exclusă din Casa Regală și i s-a retras titlul de Principesă a României după ce ea și al doilea ei soț au fost acuzați că au organizat pariuri și lupte ilegale de cocoși la ferma lor din estul statului american Oregon.  

Între timp, Majestatea Sa Margareta i-a oferit înapoi titulatura de principesă, cât și dreptul de a fi prezentă în linia succesorală, fără că numele ei și ale celor doi copii ai săi să fie incluse, însă, pe linia de succesiune actualizată de pe site-ul oficial al Palatului.

Principesa Irina a României, cea de-a treia fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana, s-a născut pe 28 februarie 1953, în Elveţia, la Lausanne.

La 4 octombrie 1983, Irina s-a căsătorit civil cu John Kreuger, cetățean suedez. Cuplul s-a stabilit pe proprietatea lui John Kreuger din Oregon, SUA. Irina şi John Kreuger au împreună doi copii, pe Michael Torsten, primul nepot al Regelui Mihai, născut la 25 februarie 1985, şi pe Angelica Margareta Bianca, născută la 29 decembrie 1986.

După divorțul lor din 2003, Irina s-a stabilit pe propriul său domeniu din Oregon, SUA, unde a trăit alături de al doilea soț, John Wesley Walker, până la decesul acestuia, care a avut loc chiar în anul 2024.

Principesa Irina are cinci nepoți, trei fii ai lui Michael Kreuger și două fiice ale Angelicăi.

Născut în același an cu Nicolae, dar fiind cu câteva luni mai mare decât acesta, Michael Torsten este cetățean american și nu există nici imagine publică actuală cu acesta, deși este cel mai vârstnic nepot al regelui.

Michael și sora lui mai mică, Angelica, n-au fost prezenți nici la înmormântarea bunicului lor, în anul 2017, singura reprezentantă a familiei fiind mama lor, Irina.

Este cel puțin ciudat, așadar, ca undeva într-un stat îndepărtat din America să trăiască un bărbat obișnuit, cu familie și copii, fără ca nimeni să știe că acesta este primul nepot al ultimului rege român. 

Foto: casamajestatiisale.ro, profimedia, Oregon Live

Mai multe