Cele mai bogate cinci familii regale din lume. Doar una este din Europa!

2 februarie 2023   Royals

De multe ori, titlul regal nu echivalează și cu un cont baban în bancă. În cazul acestor regali, însă, statutul vine la pachet cu bogăția.

Dacă familiile regale din Europa, precum cea britanică sau cea spaniolă, sunt printre cele mai influente din lume, topul celor mai bogate case regale este dominat, așa cum te-așteptai, de Coroanele din Orientul Mijlociu.

Poate că acestea au mai puține proprietăți și domenii decât Regele Charles, de exemplu, dar cu siguranță stau mai bine cu lichiditățile. Să cunoaștem, așadar, cele mai bogate case regale, conform cifrelor din anul 2022.

Locul 5

Familia regală britanică poate că nu este cea mai bogată din lume, dar cu siguranță e cea mai influentă. Potrivit Revistei Forbes, familia regală britanică, condusă acum de Regele Charles, valorează 88 de miliarde de dolari, cea mai mare din bani provenind din grantul suveran, o plată anuală fixă plătită familiei regale din fonduri publice, și din mai multe investiții imobiliare. Până la moartea ei, anul trecut, Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai bogat membru al acestei familii, cu o avere personală netă de 428,3 miliarde de dolari.

Locul 4

Această poziție e ocupată de familia regală din Abu Dhabi. Această familie a fost condusă până în mai 2022 de Șeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, emirul Abu Dhabi și președintele Emiratelor Arabe Unite din 2004 până la moartea lui de anul trecut, la vârsta de 73 de ani. Familia regală din Abu Dhabi conduce, de asemenea, Autoritatea de Investiții din Abu Dhabi, care controlează active care valorează peste 696 de miliarde de dolari. Familia regală din Abu Dhabi valorează, așadar, 150 de miliarde de dolari, o mare parte din această sumă provenind din petrol. Fostul emir a fost și unul dintre cei mai bogați proprietari din Londra, cu active imobiliare de 7,1 miliarde de dolari, moștenite, azi, de succesorul lui, Mohamed bin Zayed Al Nahyan.

Locul 3

Casa regală Thani din Qatarul este a treia cea mai bogată familie regală din lume. Aceasta este condusă de Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, care a devenit emir în 2013. Familia Thani conduce Qatarul de la mijlocul secolului al XIX-lea și are o avere de 335 de miliarde de dolari, obținută în special din investiții în imobiliare, printre care zgârie-norii Shard din Londra, Satul Olimpic din capitala Marii Britanii și magazinul Harrod’s. Familia regală deține, de asemenea, acțiuni în cadrul Empire State Building din New York, Băncii Barclays, și al firmelor British Airways și Volkswagen.

Locul 2

Kuweitul este condus de familia Al Sabah. Dinastia a condus țara din Orientul Mijlociu din 1752, iar actualul emir este Șeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah. În total, se spune că familia regală numără în jur de 1.000 de membri. Familia regală și-a construit averea uriașă, estimată la circa 360 de miliarde de dolari, cumpărând participații gigantice la aproape fiecare companie importantă din Statele Unite.

Locul 1

Casa Saud din Arabia Saudită este departe cea mai bogată familie regală din lume. Această familie regală cu o avere extremă conduce încă din anul 1744 Arabia Saudită, regat al cărui nume a fost derivat din cel al familiei conducătoare. Familia este condusă de actualul Rege Salman Al Saud, cel mai bogat suveran din lume, și are circa 15.000 de membri. Mai exact, familia regală a Arabiei Saudite valorează o sumă inimaginabilă de 1,4 trilioane de dolari.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe