Charlene de Monaco, distinsă într-o rochie verde care o pune foarte bine în valoare

18 noiembrie 2022   Royals

Aparițiile Prințesei Charlene de Monaco sunt din ce în ce mai sofisticate, așa cum ne așteptam, de altfel, de la soția Prințului Albert.

Prințesa Charlene de Monaco, în vârstă de 44 de ani, și Prințul Albert al II-lea de Monaco, în vârstă de 64 de ani, au participat zilele trecute la distribuirea de cadouri de Crăciun a Crucii Roșii, la Palatul Monaco. Ei bine, cu această ocazie, prințesa a purtat o rochie maxi superbă de la marca ei preferată, Akris.

Rochia cu mâneci lungi, până la podea, se vinde cu 1.968 de lire sterline și arată fabulos pe silueta longilină a Prințesei Charlene. Charlene a optat pentru un model maxi din lână Mousseline, în nuanța gallus green, pe care a completat-o cu o curea neagră subțire, de la aceeași marcă, pe care o deține din 2011.

Charlene de Monaco este o mare fană a brandului elvețian Akris și a participat chiar și la spectacolul de aniversare a 100 de ani de la înființarea casei de modă, în timpul Săptămânii Modei de la Paris.

Mama gemenilor Jacques și Gabriella și-a completat superba rochie verde cu cizmele ei negre preferate de la Jimmy Choo, piese pe care prințesa nu le-a mai purtat din anul 2017.

În ceea ce privește bijuteriile, Charlene a putut fi văzută purtând uimitorul ei inel de logodnă cu diamante, pe care, potrivit unui expert, nu îl poartă întotdeauna la ieșirile regale. Bijuteria este estimată la o valoare de 50.000 de lire sterline și are în centru un diamant tăiat în formă de pară, de trei carate, flancat de alte două, mai mici, care formează, așadar, o trilogie strălucitoare.

Probabil că acesta este semnul că lucrurile merg din ce în ce mai bine între ea și soțul ei, Albert, după ce s-a zvonit că problemele în mariaj ar fi ținut-o pe Charlene departe de acesta, în Africa de Sud.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe