Charlene de Monaco, divină într-o rochie de seară și afectuoasă cu Prințul Albert, la gala Maria Callas

15 mai 2023   Royals

Charlene de Monaco a fost cu adevărat fermecătoare la Gala Premiilor Maria Callas, care a avut loc la Monaco, pe 12 mai. Acolo, soția Prințului Albert de Monaco a făcut dovada unor gesturi rare de afecțiune, luându-l de mână pe suveranul principatului chiar pe scena evenimentului.

Prințul Albert și Charlene de Monaco au primit un trofeu la ceremonia de decernare a Premiilor „Maria Callas” de la Opera din Monte-Carlo. Gala Premiilor Maria Callas din Monaco este un eveniment anual în principat, menit să celebreze arta și opera, precum și câte o nouă cauză caritabilă, la fiecare ediție.

Evenimentul a recompensat anul acesta cuplul princiar de Monaco pentru activitatea lui caritabilă, precum și pe artista Nana Mouskouri, care a primit Premiul Maria Callas pentru cea mai buna cântăreață din lume.

Sublimă într-o rochie asimetrică de un albastru închis, cu un umăr gol și o manichiură închisă la culoare care se potrivea în totalitate cu rochia ei, Prințesa de Monaco a fost neobișnuit de tandră cu soțul ei. Charlene de Monaco i-a ținut mâna cu afecțiune pe tot parcursul serii și i-a zâmbit cald acestuia atunci când au urcat pe scenă să-și primească premiul.

La rândul său, Albert de Monaco a fost foarte elegant într-un costum albastru din două piese, în aceeași nuanță ca rochia soției sale, și o cravată în carouri.

Alegând să-și asorteze ținutele în seara de gală organizată la Monaco, cuplul princiar și-a dorit, fără îndoială, să arate lumii întregi că totul funcționează bine în mariajul lor și că zvonurile despre un divorț nu sunt altceva decât minciuni.

Aceasta este prima apariție oficială a Prințului Albert și-a soției lui, Charlene, de după participarea la încoronarea Regelui Charles al III-lea, pe 6 mai. Suveranii de Monaco s-au numărat, atunci, printre numeroasele capete încoronate invitate în ziua cea mare a regelui britanic, Albert și Charlene participând atât la dineul de stat din ajunul încoronării, cât și la ceremonia de la Westminster Abbey.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe