Charlene şi Albert de Monaco ar putea ajunge la divorţ. Ce îi cere Prinţesa soţului său ca să nu ia o decizie drastică
Charlene a revenit acasă, în Monaco, dar nu pentru mult timp. Persoane din interiorul Palatului susţin că Prinţesa de 44 de ani este disperată să-şi îşi convingă familia să se mute în Elveţia.
Charlene face presiuni asupra lui Albert şi încearcă prin orice mijloc să îl facă să se supună planului ei.
„În ultimul an a primit tratament pentru problemele de sănătate pe care le are mai întâi în Africa de Sud şi mai târziu într-o clinică exclusivistă din Elveţia, aşa că a avut timp să se gândească la viaţa şi viitorul ei, dar mai ales la viitorul copiilor ei”, spune o sursă din anturajul Prinţesei. „Şi-a dat seama că viaţa în Monaco nu numai că este toxică pentru ea însăşi, dar îşi face griji cu privire la modul în care i-ar putea afecta pe gemenii ei de şapte ani, Jacques şi Gabriella, care cresc cu tot felul de presiuni, departe de lumea reală”.
Potrivit persoanei din interior, Charlene e furioasă că, în absenţa ei, cumnata ei, sora lui Albert, Prinţesa Caroline, în vârstă de 65 de ani, cu care nu a avut niciodată o relaţie extraordinară, a început să se amestece în educaţia lor.
„Charlene nu vrea să o vadă pe Caroline cum îşi foloseşte influenţa asupra gemenilor. Recent, Caroline s-a hotărât să o sune pe directoarea vechii lor şcoli pentru a discuta despre socializarea lor, deşi gemenii sunt în prezent educaţi acasă, pentru că asta a fost dorinţa lui Charlene”.
Caroline se gândeşte la viitorul monarhiei, aşa că „este hotărâtă să-i modeleze pe gemeni, în special pe Jacques, primul moştenitor, după cum consideră ea că ar trebui să fie un mic prinţ”.
Chiar şi Albert, dezvăluie sursa, este mai relaxat cu copiii săi şi dornic să-i lase să trăiască o copilărie fără griji. Dar Charlene încearcă să-şi convingă soţul că acest lucru este imposibil în Monaco. Iniţial, Prinţesa şi-a dorit să rămână în Africa de Sud cu gemenii şi să îi crească aproape de natură, aşa cum a crescut şi ea, dar constituţia de la Monaco nu le permite viitorilor moştenitori să trăiască atât de departe de tatăl lor.
Elveţia se află la mai puţin de o oră de zbor şi este accesibilă şi pentru Albert, aşa că acolo s-ar putea bucura de mai multă linişte. „Este disperată să-şi îndepărteze copiii din acea atmosferă”, spune sursa, care dezvăluie că Albert este prins acum între soţie şi sora lui.
„Trebuie să ia o decizie, care în mod sigur va deranja pe cineva”.
Albert îşi iubeşte însă soţia şi se gândeşte şi la gemeni, aşa că s-ar putea să fie de acord şi să îi lase să plece cu mama lor. „La şapte ani, încep să înţeleagă mai mult şi să pună mai multe întrebări, care este motivul pentru care mama este tristă, de ce nu este acasă, de ce oamenii spun lucruri despre ea... O viaţă în Elveţia este un compromis viabil, până la urmă şi prinţul Rainier, tatăl lui Albert,a fost educat într-o şcoală scumpă din Elveţia”.