Charlene şi Albert de Monaco, gesturi tandre la o gală în cinstea lui Leonardo DiCaprio

29 septembrie 2017   Royals

După ce a participat la Săptămâna Modei de la Milano, Charlene de Monaco l-a luat pe Prinţul Albert al II-lea de Monaco la o gală în cinstea unui actor cunoscut, la Monte Carlo.

Aseară, strălucitoarea Charlene ( 39 de ani) şi soţul său au sosit la evenimentul "Gala Monte-Carlo pentru Oceanul Global", o gală în cinstea proiectelor iniţiate de Leonardo DiCaprio. Îmbrăcaţi la patru ace, în rochie lungă, respectiv costum negru, şi cu zâmbetul pe buze, regalităţile de la Monaco au păşit cu graţie la evenimentul cu ştaif desfăşurat la Opera Monaco Garnier.

Prinţul Albert a sărutat-o pe soţia sa pe obraz.

Fosta înotătoare olimpică a ales pentru această ocazie o rochie lungă cu corset, care să-şi evidenţieze talia subţire. Cu atât mai interesantă a fost rochia cu trenă şi cu  crăpătură pe picior, cu cât topul a fost unul brodat cu paiete şi pietricele aurii. Şi nu doar că  Charlene şi Albert au fost eleganţi, ci au avut şi câteva momente de tandreţe în public. După ce s-au fotografiat la panou, cei doi au fost protagoniştii unui moment mai intim, când Prinţul Albert a sărutat-o pe frumoasa sa soţie pe obraz.

Foto: Splash, Hepta

Mai multe