Charlotte Casiraghi la 30 de ani. De la fetiţa superbă la femeia care îi face cinste bunicii Grace Kelly

4 august 2016   Royals

Charlotte, atunci şi acum

Pe 3 august, cea mai frumoasă urmaşă a legendarei Grace Kelly a schimbat prefixul, împlinind 30 de ani. Este vorba despre Charlotte Casiraghi, a doua născută a Prinţesei Caroline de Monaco, şi, până la apariţia lui Charlene de Monaco, cea mai frumoasă prezenţă feminină din principat.

Charlotte Marie Pomeline a venit pe lume pe 3 august 1986, la spitalul Prinţesa Grace. Mama ei, Prinţesa Caroline de Monaco, avea 29 de ani când i-a dăruit această frumoasă fetiţă bărbatului cu care era căsătorită de trei ani, Stefano Casiraghi, fiul unui om de afaceri italian.

Prinţesa Caroline şi Stefano Casiraghi, alături de Charlotte

Cei doi au avut trei copii, pe Andrea, născut în 1984, pe Charlotte şi pe mezinul Pierre, venit pe lume în 1987.

Ca şi cei doi fraţi ai săi, Charlotte nu a primit titlu de prinţesă, luând în schimb numele de familie italian al tatălui său, decedat mai târziu într-un accident nautic.

Charlotte avea doar cinci ani când presa monegască s-a îndrăgostit de fetiţa cu chip de păpuşă, supranumind-o "Princess Charming" sau cea care avea să dea tonul în generaţia viitoare de frumuseţi Grimaldi.

„Are clasă, la fel ca bunica ei, Grace Kelly!“, aveau să decidă admiratorii lui Charlotte, unul dintre ei fiind marele designer Karl Lagerfeld.

Charlotte, puştoaică

Charlotte este o femeie frumoasă, dar nu chiar cea mai norocoasă în dragoste, după ce relaţia ei cu tatăl băieţelului său, Raphaël, a luat sfârşit în 2015. Să sperăm că povestea de dragoste pe care o trăieşte acum cu regizorul italian Lamberto Sanfelice, în vârstă de 42 de ani, va avea mai mult succes.

Charlotte, împreună cu fostul iubit, Gad Elmaleh, şi fiul lor

Mai multe