Charlotte, fata lui tata. William a dezvăluit promisiunea adorabilă pe care i-a făcut-o unicei sale fiice
Este firesc să fie răsfățată, căci este singur fiică a cuplului Kate Middleton - Prințul William. Este alintată, dar nu râzgâiată. Dimpotrivă, micuța blondină a făcut dovada maturității sale emoționale de multe ori în public.
Acum în vârstă de 9 ani, Charlotte de Wales are preocupări de domnișoară.
V-o mai amintiți cât era de adorabilă în copilărie?
Cei trei copii de Wales sunt de-a dreptul norocoși și binecuvântați. Că în toată viața lor, i-au avut alături pe părinți. Și nu doar cu prezența, ci și emoțional. Viitorii monarhi britanici sunt familiști convinși. Și iau în serios toate lucrurile care contează pentru micuții lor.
De exemplu, în această perioadă, Prințesa Charlotte a făcut o pasiune pentru brățările prieteniei. Pe lângă Regele Charles, mama sa sau mătușa Pippa, unica fiică a Prinților de Wales și-a convins și tatăl să o poarte.
Și cum să nu o poarte, când are un mesaj atât de adorabil?
Aflat în Africa, Prințul William și-a etalat mândru brățara turcoaz cu inscripția ”Papa” (Tati).
Dacă în primă fază s-a scris că acest accesoriu i-a fost dăruit de toți cei trei copii, situația nu este chiar așa și a fost clarificată de moștenitorul tronului britanic.
Întâiul născut al Regelui Charles a fost văzut purtând brățara în stilul brățărilor de prietenie popularizate în Turneul Eras de către fanii lui Taylor Swift. Căci da, William și-a dus fiica la concertul divei și s-au și fotografiat cu ea.
Prințul William s-a distrat alături de copiii lui și de alți membri ai familiei regale britanice la concertul susținut de Taylor Swift în Marea Britanie!
Căci sunt fani înfocați Taylor Swift! Prințul William a fost văzut distrându-se de minune, etalându-și abilitățile de dansator în timpul primului concert The Eras Tour al lui Taylor Swift din Marea Britanie, concert care a avut loc vineri. Prințul de Wales a participat la eveniment în vară împreună cu copiii săi Prințul George, 10 ani, și Prințesa Charlotte, 9 ani.
Pe internet au apărut imagini care par să îl arate pe viitorul rege luând în serios sfatul cântăreței americane, "scuturându-se" pe melodia ei, „Shake it Off”. Prințesa Charlotte poate fi văzută imitându-și tatăl. Zara Tindall, verișoara lui William, și soțul său, Mike Tindall, au fost și ei prezenți la concertul de pe stadionul Wembley.
Prințul William, îmbrăcat într-o cămașă cu nasturi albastru deschis și un blazer, a putut fi văzut zâmbind în timp ce dansa.
În Africa, el a dezvăluit că i-a promis micuței sale că nu-și va da jos de la mână brățara.
Foto: GettyImages