Cine a angajat un asasin plătit? Scandalul de la Curtea Norvegiei devine halucinant

19 septembrie 2024   Royals

Familia Regală norvegiană se confruntă cu o turnură dramatică în scandalul iscat de Marius Borg: poliția a arestat un individ care dorea să o ucidă pe fosta lui iubită.

Nu știm cum își vor reveni norvegienii de la Palatul Regal după acest scandal, dar cert e că situația se complică de la zi la zi. Și asta progresiv, din luna august încoace, de când Marius Borg Høiby, fiul Prințesei Mette-Marit de dinaintea căsătoriei ei cu Prințul Haakon, a fost arestat după ce a fost acuzat că a agresat-o fizic și psihologic pe prietena sa de atunci, Nora Haukland.

Faptele au fost relatate de presa din întreaga lume și l-au obligat pe tânăr să emită o declarație în care să explice versiunea sa despre evenimente prin intermediul site-ului „NKR”. „Weekendul trecut s-a întâmplat ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Am produs vătămări corporale și am distrus obiecte într-un apartament fiind în stare de ebrietate, după ce am consumat alcool și cocaină în urma unei dispute”, a recunoscut el.

Deși Marius Borg și-a justificat acțiunile explicând că suferă de „mai multe tulburări mintale” și că se luptă de ceva timp „cu abuzul de substanțe”, cetățenii norvegieni și mass-media s-au întrebat dacă acest lucru explică evenimentele. Cu atât mai mult cu cât, câteva zile mai târziu, a ieșit la iveală mărturia unei alte foste partenere a tânărului, Juliane Snekkestad. De atunci, a existat un flux constant de informații, inclusiv primele cuvinte ale lui Mette-Marit pe această temă.

La sfârșitul săptămânii trecute a ieșit la iveală faptul că Marius Borg a fost arestat din nou pentru încălcarea ordinului de restricție față de victima sa. Mai exact, fiul lui Mette-Marit ar fi sunat-o pe una dintre victime cu un număr ascuns. Deși Borg a negat cu vehemență, poliția a considerat necesară reținerea sa pentru câteva ore pentru a analiza faptele. Însă, într-o nouă turnură a evenimentelor, presa norvegiană a relatat două știri foarte îngrijorătoare: arestarea unui asasin plătit și amenințările cu moartea pe care le-a primit victima lui Marius Borg, Nora Haukland.

Joi, portalul german „Dagbladet” a dezvăluit presupusul conținut al apelului. Marius Borg i-ar fi adresat mai multe amenințări cu moartea. Potrivit site-ului norvegian, există o înregistrare în care tânărul poate fi auzit pronunțând aceste cuvinte teribile. Cu toate acestea, aceste amenințări ar putea fi adresate unui bărbat. 

Mai nou, aflăm și de arestarea unui asasin plătit care intenționa să o ucidă pe Nora Haukland, fosta iubită a lui Marius Borg, potrivit aceluiași „Dagbladet”. Poliția a arestat marți un bărbat în vârstă de 26 de ani care a recunoscut că a avut o înțelegere pentru uciderea tinerei. Bărbatul, care nu are antecedente penale, dar este cunoscut de poliție, ar fi abordat-o pe Nora Haukland în mod suspect la începutul acestei săptămâni. Un e-mail primit și trimis de pe adresa de e-mail a acuzatului ar oferi mai multe detalii despre această înțelegere.

Deși protagonistul acestor evenimente este Marius Borg, era inevitabil ca atenția să se concentreze și asupra mamei sale, Prințesa Mette-Marit. În toate aceste luni, ea și soțul ei, Prințul Hakoon, au stat deoparte și au acționat foarte discret, pentru a nu accentua comentariile și criticile. Ba chiar Mette-Marit a vizitat-o în secret pe victimă pentru a o consola și a o sprijini în această perioadă dificilă. Deși chiar și această mișcare, care s-a dorit a fi o aplanare a conflictului, poate fi considerată nelalocul ei, putând fi interpretată ca pe o influențare a victimei...

FOTO: Profimedia, Getty Images, Rex Features

Mai multe