Cine a fost Prințesa Marițica, aristocrata frumoasă și „fatală” care l-a făcut pe domnitorul țării să-și trimită soția la nebuni

Marițica Văcărescu este genul de personaj care fascinează: o femeie frumoasă, dintr-o mare familie boierească, cultivată, extrem de influentă și implicată într-unul dintre cele mai mari scandaluri sentimentale din istoria timpurie a României.

Născută în anul 1815 în ilustra familie a Văcăreștilor, una dintre cele mai importante familii ale epocii, Maria, alintată Marițica, avea să rămână orfană și să fie crescută, ulterior, sub aripa protectoare a puternicei familii Ghica.

Mărturiile din acele vremuri susțin că tânăra era de o frumusețe răpitoare, moștenise talentul literar de la bunicul ei, poetul Ienăchiță Văcărescu, și avea o ambiție care o ghida în viață: să devină, într-o zi, doamnă a Țării Românești.

Primul pas în acest sens l-a făcut atunci când s-a măritat, în anul 1834, cu Costache Ghica, fratele vitreg al domnitorului de atunci, Alexandru Ghica. Din acest mariaj au rezultat patru copii, însă totul s-a schimbat odată cu apariția în peisajul politic a lui Gheorghe Bibescu, viitorul domnitor al Munteniei.

Femeia care a cucerit domnitorul

Marițica a participat la ceremonia de încoronare a lui Bibescu, unde se zice că ar fi atras mai mult atenția decât noul domnitor, iar acesta din urmă a fost și el fermecat de frumoasa femeie.

Așa a început relația adulterină între doamna Ghica și prințul Bibescu, ambii implicați în mariaje complicate. În epocă, nu era deloc ușor să divorțezi: această mișcare implica proceduri religioase și civile, afecta onoarea familiilor și devenea subiect de conflict între boieri.

În cele din urmă, Marițica a cerut divorțul, în urma dezvăluirii că era iubita lui Bibescu. Procedura de divorț era deja în mișcare în iulie 1843, când Bibescu și Costache Ghica au avut o înțelegere care l-a determinat pe ultimul să semneze un document prin care recunoaște că nu mai are intimitate cu soția sa. Mai târziu, Ghica avea să moară de inimă neagră, mistuit de durerea divorțului său scandalos.

O boală psihică misterioasă

Între timp, soția lui se mutase deja din conacul Ghica și locuia la palatul domnesc și a fost considerată responsabilă pentru împingerea lui Bibescu să divorțeze de soția lui, Zoe Brâncoveanu, făcând-o în centrul unui scandal public. Acesta se căsătorise cu Zoe Brâncoveanu în 1826 și avea șapte copii cu ea.

Se spune că, în timp ce se recupera după ultima dintre aceste sarcini, Zoe dezvoltase o boală psihică misterioasă, asemănătoare tulburării bipolare. În cele din urma, în august 1844, Patriarhia Ecumenica i-a acordat lui Bibescu divorțul: în octombrie, acesta și-a declarat fosta soție nebună din punct de vedere clinic și a avut cale liberă pentru a se căsători cu Marițica.

Nunta lor a avut loc la 9 septembrie 1845, cu o ceremonie fastuoasă organizată la Focșani, orașul de graniță cu Moldova. Visul Marițicăi se împlinise, în sfârșit: era doamna Țării Românești, așa cum își dorise de mică.

Însă acest vis devenit realitate a fost de scurtă durată. Revoluția de la 1848 l-a forțat pe Bibescu să abdice și să plece în exil alături de Marițica, iar cuplul s-a stabilit la Paris. Căsnicia lor a durat 15 ani, până la moartea Marițicăi, răpusă de cancer la vârsta de 44 de ani. Marițica Văcărescu și Gheorghe Bibescu au avut două fiice după căsătorie, iar unele surse menționează că unul dintre copii s-a născut încă înainte de oficializarea mariajului.

Una peste alta, dintre femeile românce din înalta societate, Marițica este una dintre cele mai „fatale” figuri reale din secolele trecute, reușind să treacă printr-un scandal imens, un divorț șocant și, apoi, să ajungă în vârful statului.

Foto: Profimedia