Cine e regele african cu 209 frați, 16 soții și 30 de copii? E în turneu european cu noua soție

6 noiembrie 2024   Royals

El profită de o călătorie în Europa pentru a vizita Italia și Serbia și pentru a arăta lumii noua sa iubire, Inkhosikati LaNomcebo, fiica unui fost președinte sud-african.

Mswati al III-lea este suveranul Regatului Esuatini (mai cunoscut sub numele său anterior, Swaziland), o țară de doar 17 364 de kilometri, situată între Mozambic și Africa de Sud. Această țară interioară, fără ieșire la mare, se află sub conducerea sa din 1986, când Mswati avea 18 ani, astfel că el conduce singura monarhie absolută rămasă pe continentul african. În aceste zile, Regele Mswati al III-lea este din nou în atenția presei pentru turneul său european împreună cu cea de-a 16-a soție a sa, Inkhosikati LaNomcebo, fiica lui Jacob Zuma, președintele Africii de Sud din 2009 până în 2018, care l-a însoțit în ultimele sale vizite oficiale în Italia și Serbia, înainte de a pleca în Samoa, unde a participat la summitul Commowealth, alături de alți conducători precum Regele Charles al III-lea, în ultima etapă a călătoriei sale la Antipozi.

În timpul șederii sale la Roma, unde a participat la Forumul alimentar mondial, Mswati a participat la o audiență la Vatican cu Papa Francisc pentru a-l prezenta logodnicei sale. Regele Swazilandului nu este catolic, dar de zeci de ani țara sa întreține relații bune cu Sfântul Scaun. Deși este o monarhie absolută, constituția țării permite libertatea religioasă, majoritatea locuitorilor din Swaziland fiind creștini. În cazul regelui lor, acesta aparține unei biserici episcopale.

De-a lungul acestei călătorii, Regele Mswati al III-lea, în vârstă de 56 de ani, a prezentat-o lumii pe noua lui nevastă, Inkhosikati LaNomcebo, în vârstă de 21 de ani. Tânăra cu un aer timid și rezervat a știut să privească în pământ și să păstreze tăcerea. Vestea logodnei lor a apărut vara trecută, după tradiționalul festival de dans Reed, organizat la reședința regală din Ludzidzini. În timpul acestui festival, sute de adolescenți în costume tradiționale, care lasă puțin loc imaginației, dansează și execută un ritual de trecere în care regele are opțiunea de a-și alege o nouă soție, așa cum a făcut în repetate rânduri. Multe familii acceptă ca fiicele lor adolescente să danseze în fața regelui, deoarece aceasta este una dintre puținele modalități de a visa la posibilitatea îndepărtată de a scăpa de sărăcia cruntă.

În ceea ce privește ultima alegere a suveranului, presa internațională s-a întrebat dacă nu cumva există o intenție mai degrabă politică, decât amoroasă în această decizie. Căci însurându-se cu fiica „fostului” președinte al Africii de Sud vecine și cu un membru proeminent al etniei Zulu, căsătoria ar putea fi o strategie de consolidare a alianțelor politice și, astfel, de întărire a puterii monarhiei.

Însă, la rândul lui, tatăl lui Mswati al III-lea, Regele Sobhuza al II-lea, supranumit Soarele, a avut cel puțin 70 de soții, cu care a făcut 210 copii. Mswati s-a născut în poziția 67 și, după moartea tatălui său din cauza unei pneumonii și după o serie de vicisitudini politice, a urcat pe tron la vârsta majoratului.

Înainte de a se decide singur, Regele Mswati al III-lea s-a căsătorit cu două femei, Inkhosikati LaMatsebula și Inkhosikati LaMotsa, alese de Familia Regală. Abia când Inkhosikati LaMbikiza a intrat în viața sa, regele a putut să stabilească cine îi va fi soție. S-au căsătorit în același an în care el a urcat pe tron, în 1986. Inkhosikati LaMbikiza, care este foarte implicată în lupta împotriva SIDA (Swaziland are cea mai mare prevalență din lume în rândul adulților cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani), servește în mod normal ca regină consoartă la evenimente internaționale.

Tragedii la Curtea regală din Swaziland

Pe măsură ce haremul său a crescut - ceva de neconceput în lumea occidentală - problemele și nenorocirile au crescut la curtea Swazilandului. În 2004, două dintre soțiile regale, Putsonana LaHwala și Delisa LaMagwaza, au părăsit Palatul. Cea din urmă a fugit la Londra, fiind îndrăgostită de un om de rând din Swaziland în vârstă de 23 de ani. Prima a fugit, în același an, dar la Johannesburg. Mai tragic a fost sfârșitul lui Inkhosikati LaMasango, care s-a sinucis în aprilie 2018, la 37 de ani, suferind de depresie după moartea surorii sale. Fusese profund nefericită în curtea Regelui Leu. Timp de trei ani, ea ar fi trăit într-un conac, departe de Palat, fără nicio vizită din partea soțului ei. Acesta o alesese în septembrie 1999, când ea avea 18ani, la unul dintre festivalurile tradiționale, dar a refuzat-o ulterior. Deși nu a fost niciodată bine văzută la curte din cauza atitudinii sale rebele, de-a lungul anilor a obținut o oarecare recunoaștere ca pictoriță. De fapt, licitația tablourilor ei a servit la strângerea de fonduri pentru cauze nobile.

FOTO: Getty Images, Profimedia

Mai multe