Cine este Lady Ogilvy, verișoara Elisabetei și "tezaurul național" din portretul oficial al lui Charles

9 mai 2023   Royals

Ea este verișoara regretatei Regine Elisabeta, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai ei, supranumită „eroina necunoscută” a familiei regale.

Verișoara primară a regretatei Regine Elisabeta, Lady Ogilvy, una dintre domnișoarele de onoare de la nunta suveranei, din 1947, a apărut în portretul oficial lansat de familia regală, cu ocazia sărbătoririi Încoronării Regelui.

Lady Ogilvy sau Prințesa Alexandra, în vârstă de 86 de ani, este așezată în acest portret cu toți membrii regali activi între Ducele și Ducesa de Edinburgh.

Edward și Sophie s-au pferit să îi ofere sprijin lui Lady Ogilvy, care zâmbește larg în ciuda fragilității sale evidente.

Pentru mulți, figura ei este greu de recunoscut în noul portret, dar Lady Ogilvy nu e doar verișoara regretatei Elisabeta, ci a fost și confidenta ei, cândva fiind numită „eroina necunoscută” a familiei regale. Un biograf a descris-o, de asemenea, drept „cea mai eficientă prințesă care lucrează din lume”.

Ea a fost domnișoară de onoare la nunta din 1943 a Reginei Elisabeta cu Prințul Philip, în timp ce propria nuntă cu omul de afaceri Sir Angus Ogilvy a avut loc 20 de ani mai târziu.

Lady Ogilvy ocupă locul 56 în ordinea succesiunii la tron, dar a devenit o parte integrantă a Familiei Regale, căreia i-a fost credincioasă timp de șase decenii.

Tatăl ei este Ducele de Kent, unul dintre frații mai mici ai Regelui George al VI-lea, iar mama ei a fost Prințesa Marina a Greciei și Danemarcei. Considerată un fel de tezaur național, Lady Ogilvy nu a făcut niciodată nimic altceva în afară de îndatoririle regale și slujba față de Coroană.

În ciuda faptului că nu avea niciun ban pe numele ei, verișoara reginei era cea mai eligibilă femeie din Marea Britanie, iar familia ei preconiza că se va căsători cu un moșier cu trei ani mai mare decât ea, Lord O'Neill, al cărui tată vitreg era autorul seriei James Bond, Ian Fleming.

În schimb, Alexandra l-a ales pe Angus Ogilvy, fiul Conților de Airlie, cu strânse conexiuni regale.

Fiul cel mare al Prințesei Alexandra, James Ogilvy, lucrează ca peisagist de grădini și este foarte apropiat de Prințul Edward, cu care a mers împreună la școală. Fiica ei, Marina Ogilvy, este și fina Regelui Charles. Nepoata acesteia, Flora Ogilvy, curator de artă, s-a căsătorit cu finanțatorul suedez Timothy Vesterberg în septembrie 2020 - în timpul restricțiilor Covid.

Foto: pagina oficială de Instagram, Profimedia, Getty Images

Mai multe