Coco Chanel, relație scandaloasă cu Ducele de Westminster
Relația lui Coco Chanel cu cel de-al doilea duce de Westminster s-a încheiat când aceasta i-a respins cererea în căsătorie, nedorind să fie transformată într-o altă ducesă fără nume.
Coco Chanel s-a născut în urmă cu 139 de ani pe 19 august, dar influența ei contiuă să existe în moda modernă. Relațiile scandaloase ale designerului cu ofițerii naziști germani au fost predecesate de o aventură mult mai scandaloasă.
În 1925, Chanel l-a întâlnit pe cel de-al doilea duce de Westminster, Hugh Grosvenor, la Monte Carlo și a început astfel o relație sordidă.
Chanel nu era încă la apogeul faimei sale, dar ducele era unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie la acea vreme.
De asemenea, era căsătorit cu cea de-a doua soție, Violet Mary Nelson, când a cunoscut-o pe Chanel, pe care a continuat să o urmărească.
Câteva luni mai târziu, dragostea a devenit de nestăvilit și cei doi au început să petreacă timp la diferite proprietăți deținute de Duce.
Hugh a avut mai multe aventuri în timpul celor patru marije ale sale și era criticat pentru modul în care își cheltuia banii cu iubitele sale.
Chanel a primit același tratament de la Grosvenor, deoarece ducele i-a cumpărat proprietăți în Londra și Franța
În 1926, Ducele a adăugat proprietatea Rosehall din Scoția la portofoliul său imobiliar, pe care Chanel a ținut să o redecoreze. S-a spus că timpul pe care Chanel l-a petrecut cu el în Scoția i-a inspirat modelele vestimentare din acea perioadă, în special colecția ei de tweed.-uri.
În același an, Grosvenor a divorțat de Nelson după șase ani de căsătorie și s-a însurat cu a treia sa soție, Loelia Mary Ponsonby, în 1930.
Relația lui Chanel cu Ducele a durat până la a treia sa căsătorie. Aventura de un deceniu s-a prăbușit când ducele a cerut-o în căsătorie.
Chanel i-a respins cererea și a avut pentru el un singur răspuns: „Sunt multe ducese, dar există o singură Coco Chanel”.
Designerul a venit pe lume în sărăcie, undeva la țară, și a fost botezată cu numele Gabrielle Bonheur Chanel. Și-a pierdut mama când era mică, iar tatăl a abandonat-o pe ea și pe frații ei într-un orfelinat.
În copilărie a învățat să coasă și a devenit interesată de modă, în special de glamour, așa și-a început cariera de croitoreasă.
Chanel a început mai târziu să cânte în baruri unde a cunoscut mulți dintre bărbații influenți cu care a avut aventuri și relații.
Unii susțin că designerul și-a folosit relațiile doar pentru a-și construi afacerea.
Relația specială cu Arthur Capel i-a făcut pe mulți să creadă că logo-ul ei cu două C-uri interconectate reprezintă Chanel și Capel, mai degrabă decât Coco Chanel.
Capel o ajutase financiar să-și lanseze linia de modă, creând pulovere din jerse, care au devenit populare printre femeile bogate care se bucurau astfel de confort și nu erau subjugate de corset.
În anii 20, Chanel avea un adevărat imperiu financiar, un laborator de parfumuri, o fabrică de textile și un atelier de bijuterii.
După ce relația ei cu ducele s-a încheiat, Chanel a avut legături cu ofițeri naziști în timpul invaziei germane a Franței.
În timp ce rolul ei în război a fost criticat de-a lungul anilor, descendenții ei au apărat-o spunând că pur și simplu își asigura supraviețuirea și stabilitatea financiară în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
În ceea ce-l privește pe Duce, acesta a trecut imediat la o altă aventură, cu Aimee de Heeren, căruia i-a dăruit bijuterii care făceau odată parte din Bijuteriile Coroanei Franceze.
După ce a divorțat de Ponsonby, în 1947, după ani de la despărțire, s-a căsătorit cu a patra și ultima sa soție, Anne Winifred Sullivan.