Condiția pe care o pune Prințul Harry pentru a reveni în Anglia alături de Meghan și cei doi copii ai lor
Prințul Harry pare pregătit să se întoarcă în Marea Britanie luna viitoare pentru un eveniment special, 10 ani de la Jocurile Invictus, însă se pare că există o piedică pentru ca Meghan Markle, Prințul Archie și Prințesa Lilibet să i se alăture.
Prințul Harry este așteptat să participe la o slujbă specială la Catedrala St Paul din Londra pe 8 mai, zi care va marca cea de-a 10-a aniversare a Jocurilor Invictus, care sunt destinate militarilor bolnavi și răniți.
De-a lungul timpului, soția sa, Meghan Markle, a fost o mare susținătoare a Jocurilor Invictus, ba chiar recent ea și-a însoțit soțul într-o călătorie în Canada, în februarie, pentru a promova Jocurile Invictus din 2025, care vor avea loc la Vancouver și Whistler.
Cu toate acestea, când vine vorba de evenimentul de luna viitoare de la Londra, deși se așteaptă ca Prințul Harry să participe, rămâne un semn de întrebare dacă Meghan Markle și copiii lor, Prințul Archie și Prințesa Lilibet, li se vor alătura. Și, potrivit The Telegraph, există o problemă care îl face pe Prințul Harry să simtă că nu-și poate duce familia în Marea Britanie.
Publicația scrie că Prințul Harry nu crede că Meghan Markle și copiii lor vor fi în siguranță în Marea Britanie, cât timp nu beneficiază de protecție. El nu mai are acest drept, în urma unei decizii luat de Ministerul de Interne. Se știe că Harry a intentat o acțiune în justiție în legătură cu decizia din februarie 2020 a Comitetului Executiv pentru Protecția Regalității și a Personalităților Publice (Ravec), după ce i s-a spus că nu i se va mai acorda "același grad" de protecție finanțată din fonduri publice atunci când se află în țară.
Avocații lui Harry au declarat atunci în fața instanței că decizia nu e dreaptă, că Prințul Harry e tratat "mai puțin favorabil". Totodată, Harry a transmis instanțelor de judecată că el e de părere că micuții săi, Archie și Lilibet, nu se pot "simți acasă" în Marea Britanie dacă nu vor fi în siguranță.
Ultima vizită a Prințului Harry în Marea Britanie a avut loc în februarie, când a călătorit singur pentru a-l vizita pe tatăl său, Regele Charles, la Londra, după ce s-a aflat că monarhul suferă de cancer.
Foto: Getty Images, Profimedia