Conspirația uitată a Prințului Andrew. De ce voia ca William să devină rege în locul lui Charles

1 martie 2023   Royals

Nu-i ușor să te împaci cu ideea că nu te-ai născut la momentul potrivit. Mai ales într-o familie regală, unde acest lucru face o mare diferență.

Să fii rezerva moștenitorului, cu alte cuvinte, așa cum s-a întâmplat și în cazul Prințului Harry, dar și mai înainte de acesta, când acest rol secund era ocupat de Prințul Andrew, cândva al doilea în succesiunea la tron.

Deși Prințesa Anne a fost a doua născută a Reginei Elisabeta a II-a și a Prințului Philip, regulile succesorale de la acea vreme favorizau urmașii de sex masculin în linia de succesiune la tron. Numai că fratele mai mic al actualului Rege Charles (implicat acum într-un scandal sexual care l-a exilat din casa regală) a avut dintotdeauna ambiții mai mari și frustrări din cauza faptului că destinul îi stă în cale.

Autorul regal Nigel Cawthorne a spus despre Prințul Andrew, considerat cel mai chipeș dintre copiii suveranei, că a avut întotdeauna un rol care nu a însemnat nimic. De aici și resentimentele ulterioare.

Mai mult, în toamna anului trecut au ieșit în presă informații cum că Prințul Andrew și fosta sa soție, Sarah Ferguson, au complotat în anii '90 pentru a-l împiedica pe Charles să devină rege. Ideea incredibilă a fost lansată în cartea Angelei Levin Camilla: From Outcast to Queen Consort, în care se arată că Ducele de York a încercat să ocolească linia de succesiune, astfel încât, atunci când mama sa, Regina Elisabeta a II-a, moare, Prințul William să fie cel care urcă pe tron, cu el în rolul de prinț regent.

„Andrew a făcut un lobby foarte insistent ca Charles să nu fie înscăunat rege când mama lui va muri și ca William să fie următorul care să poarte coroana”, scrie autoarea Angela Levin. „Comportamentul lui a fost extrem de neplăcut pentru regină, care nu a fost deloc de acord cu ideea fiului ei preferat.”

Dacă acest lucru a fost într-adevăr real, putem înțelege de ce astăzi relația dintre Charles și Andrew este una distantă și rece.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe