Contele Nikolai rupe tăcerea, la trei ani după ce a rămas fără titlul de prinț. Decizia bunicii sale, regina de atunci, a fost extrem de controversată
Contele Nikolai de Monpezat reflectă asupra consecințelor acelei decizii istorice și asupra modului în care aceasta i-a remodelat viitorul.
A fost prinț, dar propria sa bunică, Margareta a Danemarcei, a considerat că titlurile princiare ar trebui retrase pentru el și frații săi. Multă lume a perceput măsura ca extrem de nedreaptă. Nu era o rudă îndepărtată, ci nepot de gradul I cu fosta regină daneză, care între timp a abdicat. Desigur, totul a fost calculat la Margareta, o suverană mândră, care și-a asumat integral decizia, pe lângă o motivație... subțirică: suplețea monarhiei.
Margareta a Danemarcei i-a lăsat doar pe copiii primului ei fiu să fie prinți. Toții copiii fiului său mai mic au fost retrogradați, devenind conți și contese.
Cu toate acestea, Nikolai pare să se fi împăcat cu ideea.
La mai bine de trei ani de la controversata decizie a fostei Regine Margareta a II-a a Danemarcei de a-i deposeda pe patru dintre nepoții săi de titlurile princiare, contele Nikolai de Monpezat vorbește public despre impactul pe care aceasta l-a avut asupra vieții sale.
Schimbarea a intrat oficial în vigoare la 1 ianuarie 2023, când monarhul danez de atunci a anunțat că toți copiii fiului ei mai mic, prințul Ioachim, nu vor mai deține titlurile de prinț și prințesă.
Prințul Ioachim este mezinul Reginei Margareta a Danemarcei. Din prima sa căsătorie, îi are pe fiii cei mari Nikolai și Felix, în timp ce cu actuala soție, Prințesa Marie, îi are pe micuții Atena și Henrik. Toți acești patru copii au fost deposedați de titlurile princiare, lucru care a generat multiple traume emoționale pentru ei.
În schimb, au devenit Conți și Contese de Monpezat, o mișcare care a stârnit dezbateri semnificative și a tensionat relațiile familiale la acea vreme.
Acum, într-o nouă serie documentară intitulată „Nikolai”, nepotul în vârstă de 26 de ani al Reginei Margareta reflectă asupra consecințelor acelei decizii istorice și asupra modului în care aceasta i-a remodelat viitorul.
„Voi fi întotdeauna un reprezentant al Danemarcei, al poporului danez și al valorilor daneze, indiferent unde mă aflu sau în ce context”, spune Nikolai în daneză pentru camerele de filmat.
Seria în patru părți urmărește viața fostului prinț dincolo de instituția regală, inclusiv cariera sa de succes de model și debutul său surpriză pe podium în 2018.
De asemenea, explorează tensiunile care au apărut în urma deciziei bunicii sale, care rămâne unul dintre cele mai discutate momente din istoria regală daneză recentă.
„Atât viața mea, cât și rolul pe care l-am jucat odată s-au schimbat. S-a luat o decizie în numele meu, iar acest lucru nu este niciodată plăcut, desigur”, spune Nikolai. De asemenea, el descrie mutarea ca pe o formă de „exil”.
În ciuda acestor sentimente, contele spune că a încercat să se concentreze pe aspectele pozitive. „Ca orice în viață, încerc să profit la maximum de lucruri și să le văd dintr-o perspectivă pozitivă. Acum sunt în proces de a-mi găsi propriul drum în viață, cu rolul și circumstanțele pe care le am”, explică el.
Foto: Profimedia