Costumul roșu al Prințesei Kate, vedetă și în garderoba Margaretei a României
Majestatea Sa a făcut un switch stilistic foarte cool și modern când a vizitat Toledo, îmbrăcată cu un element fashion foarte în vogă la ora actuală pe la mai toate casele regale europene.
Poate că e doar o coincidență fericită sau poate chiar este un detaliu chiar foarte bine studiat și pregătit de staff-ul Custodelui Coroanei, dar cert este că apariția fiicei celei mari a Regelui Mihai I la Toledo ne-a surprins în cel mai plăcut mod posibil.
După ce și-a etalat cele mai colorate rochii la Madrid și după ce a marcat și o nouă întâlnire cu verii săi din Casa Regală spaniolă, respectiv cu Regele Felipe al VI-lea și cu Regina Letizia, Majestatea Sa Margareta a făcut o nouă demonstrație de stil și eleganță în cadrul unei noi opriri în itinerariul său iberic, în frumosul oraș Toledo. Acolo, Custodele Coroanei a fost și Principele Radu, împreună cu ambasadorul României, George Bologan, au fost oaspeții primarului orașului Toledo, după care cuplul regal român s-a întâlnit cu membrii comunității de români din Toledo și din Comunitate autonomă Castilla-La Mancha.
Și, cum Toledo este vestit pentru castele sale medievale, corride și poveștile lui Miguel Cervantes - umbra lui Don Quijote simțindu-se la tot pasul -, ce culoare ar fi putut fi mai potrivită decât roșul? Iar Majestatea Sa a celebrat steagul spaniol purtând un costum cu pantaloni într-o frumoasă nuanță de roșu, pe care l-a accesorizat cu pantofi escarpin și o geantă în aceeași nuanță și cu un lanț auriu la gât - o notă de modernism foarte binevenită în acest ansamblu.
Look-ul afișat de Majestatea Sa Margareta ne duce imediat cu gândul la celebrul costum roșu cu pantaloni purtat de Prințesa Kate, care l-a introdus cumva în „circuitul european” stilistic al prințeselor și reginelor de la celelalte case regale, de vreme ce l-am tot văzut purtat anul acesta și de Regina Letizia a Spaniei, și de Prințesa Mette-Marit a Norvegiei ori de Prințesa Victoria a Suediei. Iar această alăturare ne bucură, pentru că și imaginea promovată contează, iar acest detaliu ne demonstrează că și Margareta a României este atentă la trendurile din celelalte case regale.
FOTO: Casa Majestății Sale