Cu ce femeie a petrecut Prinţul Harry noaptea trecută?

17 septembrie 2015   Royals

La o zi după ce toată lumea se întreba cu cine dintre fostele lui iubite s-a împăcat Prinţul Harry, Cressida sau Chelsy, noile bârfe susţin că roşcatul şi-ar fi sărbătorit, noaptea trecută, cei 31 de ani în compania primei, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a despărţit, de curând, de iubitul ei, actorul Edward Holcroft.

După ce al cincilea în linia de succesiune la tron a participat, ieri, la un eveniment oficial în Sussex, a zburat înapoi la Londra cu elicopterul, pentru a-şi petrece seara cu frumoasa actriţă şi alţi prieteni apropiaţi, în pubul Cross Keys din Chelsea.

„Au ieşit împreună cu un grup de prieteni şi-au băut ceva în cinstea zilei de naştere a lui Harry. A fost, de asemenea, o ocazie pentru el de a-i revedea pe câţiva dintre amicii lui, după ce a petrecut toată vara în Africa“, a declarat o sursă citată de Dailymail.co.uk.

Harry şi Cressida au avut o relaţie timp de doi ani înainte de a se despărţi în luna martie, anul acesta, iar prietenii lor comuni susţin că ei doi au rămas amici.

Evident că apropierea celor doi foşti iubiţi a alimentat speculaţiile că Harry şi Cressida s-au împăcat, deşi, cu câteva zile în urmă, se spunea acelaşi lucru despre prinţ şi prima lui iubită, Chelsy Davy.

Vom vedea care dintre cele două blonde va ieşi câştigătoare din lupta pentru inima lui Harry. Sau cine ştie, când două se ceartă, o a treia poate pleca cu trofeul…

Foto: Getty Images

Mai multe