Cu ce se mai ocupă fosta suverană daneză după ce a abdicat în ianuarie? Margareta este la fel de activă
Jovială, amuzantă, mereu cu zâmbetul pe buze, Regina Margareta a Danemarcei face dovada că este la fel de în formă ca până acum. Fostul monarh a abdicat la începutul anului în favoarea fiului moștenitor.
Cu siguranță ar mai fi putut conduce Regatul danez ani buni. Însă situația lui Frederik era cam pe muchie de cuțit la începutului anului, când responsabila regină, căci titlul îi va rămâne toată viața, chiar dacă nu mai este în funcție, a decis intempestiv să îi cedeze tronul și s-o facă regină pe Mary, mama celor patru copii ai săi. Asta după ce apăruseră zvonuri de infidelitate, iar Mary era mai supărată ca oricând. Chiar de Crăciun, a plecat val vârtej în Australia natală.
Cumva, așa pare din exterior, presupusul infidel și-a recâștigat soția înscăunând-o regină, în timp ce înțeleapta Margareta le-a făcut loc, decizie surpriză ce iată, chiar putea fi amânată. Căci octogenara este într-o formă de zile mari în continuare și la fel de activă. Acum are însă mai mult timp pentru acțiunile culturale, care o încântă așa de mult.
De ziua lui Frederik, nu a lipsit din balconul regal. O iubitoare a rozului, carismatica regină a îmbrăcat o ținută cât se poate de veselă pe 26 mai, când fiul ei împlinea 56 de ani.
Pe 4 iunie, ca o adevărată iubitoare a culorilor, Margareta a Danemarcei a optat pentru o rochie galbenă și a participat alături de sora sa, Prințesa Benedikte, la o inaugurare regală.
Au vizitat Castelul Sofiero din afara Helsingborg, în sudul Suediei. Familia regală a primit o avanpremieră exclusivă a castelului recent renovat și a expozițiilor actuale „Povestea lui Sofiero – de la castelul regal la grădina oamenilor” și „Astrid Lindgren – peisajul imaginației”. Vizita s-a încheiat cu un tur al parcului castelului plin de flori superbe. Aici mama Margaretei și a lui Benedikte, Regina Ingrid a Danemarcei, și-a petrecut verile copilăriei.
Regina Margareta a II-a a participat la o slujbă în biserica Holmens Folketinget miercuri, 5 iunie 2024, la Copenhaga Holmens Kirke Danemarca, cu ocazia celebrării a 175 de ani de la prima constituție daneză. Fosta suverană s-a îmbrăcat complet în alb și a stat alături de nora și de fiul său la ceremonie.
Pe 11 iunie 2024, Regina Margareta a înmânat „Prințul Henrik 2024” poetei daneze Ursula Andkjær Olsen, la Biblioteca Universității din Copenhaga.
Foto: Profimedia