Cu ce trăsură se vor plimba prinţul Harry şi Meghan Markle în ziua nunţii. Este cea mai modestă de la palat
Mai sunt doar 17 zile până la cea mai importantă nuntă din an, căsătoria Prinţului Harry, nepotul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu logodnica sa, Meghan Markle. Evenimentul care va avea loc pe 19 mai se anunţă unul cu mult fast, care va acapara atenţia oamenilor de pretutindeni. Este al doilea eveniment ca amploare la Casa Regală a Marii Britanii, din acest an, după naşterea prinţului Louis, al treilea copil al prinţului William.
Îndrăgostiţii se ocupă de ultimele detalii legate de ceremonia care va avea loc la Capela St. George, Castelul Windsor şi dacă reprezentanţii de la palat au dezvăluit informaţii despre tortul care va fi servit la nuntă, aranjamente florale, corul care va cânta, fotograful care va imortaliza cele mai importante momente şi preotul care va ţine slujba religioasă, iată că acum aflăm şi cu ce trăsură va defila noul cuplu princiar în ziua cea mare.
Conform tradiţiei, prinţul Harry şi aleasa sa vor călca pe urmele prinţului William şi al Ducesei de Cambridge, Kate Middleton, alegând să parcurgă traseul de la biserică spre Palatul Buckingham în trăsură, pentru a saluta mulţimea care va veni să-i admire. Iar cei doi îndrăgostiţi vor ocupa una dintre trăsurile regale, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Ducii de Cambridge, cu Regina Elisabeta a II-a şi soţul său, Filip, dar şi cu Prinţul Charles şi Camilla.
Regina Elisabeta ocupă cea mai elegantă trăsură.
Desigur, mijloacele acestea de transport vor fi folosite de familia regală în ordinea importanţei, aşa că este de aşteptat ca Regina Elisabeta şi Ducele de Edinburgh să se plimbe din cea mai somptuoasă trăsură de la palat, una acoperită, cu geamuri antiglonţ, decorată cu auriu, cu însemnele regale şi cu o coroană pe plafon, la fel ca în ziua nunţii prinţului William cu Kate Middleton, pe 29 aprilie 2011.
Al doilea în linia de succesiune, Prinţul Charles, şi soţia sa, Camilla, au ocupat şi ei o trăsură la fel de grandioasă, tot una acoperită, cu geamuri şi accesorii aurii impunătoare.
Prinţul Charles la nunta prinţului William.
Ducii de Cambridge au avut şi ei parte de o intrare la fel de frumoasă la nuntă, plimbându-se cu o trăsură superbă, descoperită, cu tapiţerie de un roşu regal, cu însemnele regale pe ea, felinare şi detalii aurii, o trăsură trasă de 4 cai albi, de rasă pură.
Aşa că toţi se întreabă cum vor apărea prinţul Harry şi Meghan Markle în ziua nunţii lor, aşa că primele informaţii despe defilarea lor prin mulţime au venit, direct de la palat. Reprezentanţii de la Kensington au dat publicităţii imagini cu trăsură pe care cuplul o va ocupa în ziua nunţii.
"Prinţul Harry şi doamna Meghan Markle au ales trăsura Ascot Landau pentru procesiunea lor prin Windsor Town, după ceremonia din 19 mai. Caleaşca este una dintre cele cinci Ascot Landaus din Mews Royal. Trăsurile sunt folosite la evenimente oficiale şi la ceremonii, cum ar fi încoronările, nunţile regale şi vizitele de stat."
Iar dacă analizăm fotografiile din ziua nunţii Prinţului William cu Kate Middleton, este vorba de aceeaşi trăsură în care a mers sora ducesei de Cambridge, Pippa Middleton. Una simplă, din lemn negru, cu câteva detalii roşii şi uşită aurie, cu mult mai modestă decât impunătoarele trăsuri folosite de regină, de Charles, sau de prinţul William. La trăsură vor fi înhămaţi doi dintre superbii cai de la Windsor Grey, Storm şi Tyrone, tată şi fiu. Cuplul a ales şi o variantă de caleaşcă acoperită, în caz de vreme rea.
Foto: Getty Images, Instagram