Cu Harry e posibil să fi pierdut un fiu, dar cu Kate a câștigat o fiică. Prințesa, adorata lui Charles

15 noiembrie 2024   Royals

În vreme ce monarhul a bifat 76 de ani, femeile cele mai importante din viața lui reprezintă și stânca lui de încredere. Chiar dacă Harry și Meghan sunt doar o amintire, prin Kate Middleton monarhul a câștigat o fiică.

Aniversarea sa este încă o ocazie dulce-amăruie de a reflecta la schimbările uriașe prin care monarhia britanică a trecut.

Înainte de a deveni rege, Charles al III-lea a petrecut 64 de ani fiind cel mai longeviv moștenitor și Prinț de Wales din istorie!

În acea perioadă, regalul dependent de muncă a plănuit cu nerăbdare viitoarea sa ascensiune la tron, dornic să aibă un impact într-o gamă largă de cauze apropiate inimii lui  atunci când îi va veni timpul să conducă - de la problemele de mediu, până la tinerii defavorizați.

În ciuda îndelungii perioade în care a așteptat să acceadă la tron, la doar 18 luni de domnie, Charles a primit un diagnostic crunt: cancer. Și total neașteptat, ceea ce face încă o dată dovada că boala se declanșează emoțional.

Căci Charles are un stil de viață demn de a fi dat exemplu.

În februarie 2024, și-a început îndelungatul proces obositor de tratament, care l-a limitat uneori până în faza de „bulă”, foarte asemănătoare Covid-ului.

Cu toate acestea, monarhul s-a putut baza temeinic pe nora sa Kate, care, la rândul său, și-a anunțat propriul diagnostic de cancer în martie, dar evident și pe soția sa, Regina Camilla.

Potrivit DailyMail, Regele Charles o vede deja pe Prințesa de Wales drept „fiica pe care nu a avut-o niciodată”, erau legați emoțional, iar boala i-a apropiat și mai mult. Suveranul chiar a spus în martie cât era de mândru de Kate, care a ieșit public să-și anunțe boala, după o lungă perioadă de absență, care a dat naștere în Regat la o sumedenie de teorii ale conspirației, inclusiv ipoteza că Prințesa decedase!

Între timp, el s-a bazat pe Regina Camilla, care și-a intensificat angajamentele publice fără el, fiind, așa cum o descrie cumnata sa, Prințesa Regală Anne, naturală în rolul său deloc ușor.

Așa viața i-a arătat că ce pierzi primești de la Dumnezeu pe altă parte. Poate că a rămas fără un fiu, Harry s-a distanțat enorm de familia sa de origine. Însă iată, o fiică a câștigat. Mai ales că și-a dorit o fiică.

Foto: GettyImages

Mai multe