Culisele nebănuite ale revederii, n-a ținut decât o oră! Cum a fost întâlnirea planificată meticulos de Regele Charles cu fiul înstrăinat, Meghan și copiii lor
Cu ocazia vizitei de lucru a Prințului Harry în Marea Britanie, Regele Charles a pus la punct o revedere la care mulți nici nu se mai așteptau.
Ei bine, chiar dacă a fost o surpriză pentru toți ceilalți, se pare că monarhul britanic a organizat totul din timp. A existat inclusiv o fentă. Publicațiile s-au grăbit să anunțe că revederea pe care o bănuiseră nu va mai avea loc, după ce Prințul Harry a călătorit singur înspre Marea Britanie.
Dar Meghan și copiii au ajuns separat și au fost cât se poate de discreți. Mai mult, surse din interiorul Palatului au dezvăluit că ”marea revedere” a fost o surpriză absolută inclusiv pentru Prințul William și Prințesa Kate.
Când Prințul Harry și-a dus familia la reședința privată a Regelui din Gloucestershire, weekendul trecut, pentru o reuniune regală, doar câțiva aleși știau ce se întâmpla, chiar și dintre membrii familiei regale. Noi rapoarte despre întâlnirea secretă de la Highgrove House, de vinerea trecută, aduc o perspectivă nouă asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în culise.
Întâlnirea a avut loc în timp ce Prințul Harry își desfășura angajamentele în toată țara pentru organizațiile sale caritabile. Soția lui Harry, Meghan Markle, și cei doi copii ai lor, Prințul Archie și Prințesa Lilibet, au reușit să se strecoare neobservați în Marea Britanie, exact în timp ce știrile anunțau vizita solo a Ducelui.
Surse apropiate cuplului de Sussex au declarat pentru Vanity Fair că întâlnirea de vineri, care a durat aproximativ o oră, a fost ”magistral pusă la punct de Rege”.
S-a creat diversiune și în felul acesta s-a evitat apariția de tip paparazzi a celor mici, ale căror fețe sunt în continuare ținute departe de ochiul public.
Doar cei implicați – Regele și Regina, Ducii de Sussex și consilierii – erau la curent cu întâlnirea. Sursele au susținut că nici măcar Prințul și Prințesa de Wales nu au fost informați.
O sursă a declarat: „Regele a vrut să-i vadă pe Harry și pe copii. S-a convenit asupra unei ore pentru ca familia Sussex să vină la Highgrove vineri după-amiază, iar acest lucru a fost neobișnuit de intempestiv pentru Rege. Toată lumea a jurat să păstreze secretul, astfel încât întâlnirea să rămână privată.”
Aceștia au dezvăluit că Regele și-a dorit ca soția sa să fie prezentă pentru sprijin moral, iar Regina nu a ezitat nicio secundă, în ciuda relațiilor reci pe care Camilla le-a avut mereu cu mezinul regal și cu soția acestuia.
Așadar, au reușit să fenteze presa și de data aceasta.
Foto: Profimedia