Cum a apărut buchetul miresei? Povestea unui accesoriu născut din mirosuri, superstiții și… regalitate
Buchetul miresei pare astăzi un detaliu romantic, nelipsit din nicio nuntă. Dar originile lui sunt mult mai vechi și, uneori, surprinzător de pragmatice.
În Antichitate, miresele din Grecia și Roma nu își alegeau flori pentru buchetul lor, ci ierburi aromatice – busuioc, rozmarin, cimbru, mărar, chiar și usturoi – considerate protectoare împotriva spiritelor rele și aducătoare de fertilitate.
În Evul Mediu, tradiția a căpătat o turnură practică. Într-o epocă în care băile erau rare, iar mirosurile puternice făceau parte din viața de zi cu zi, tinerele care se măritau își făceau câte un buchet de mireasă din plante cu miros intens, pentru a masca mirosurile neplăcute și pentru a se proteja de boli și ghinion. Acele mici buchete, numite „tussie‑mussies”, erau ținute aproape de nas în timpul ceremoniei de nuntă.
Tot în această perioadă, fiecare plantă avea o semnificație: lavanda aducea liniște, mărarul era considerat afrodisiac, iar gălbenelele promiteau un soț fidel.
Transformarea buchetului într-un accesoriu elegant, asociat cu nobilimea, a apărut târziu, abia în perioada dinastiei Tudor (în secolele XV–XVI). Miresele aristocrate au început să poarte buchete mici, rafinate, în care apăreau pentru prima dată florile alături de ierburile aromatice. Cel mai important rămânea, totuși, parfumul floral, care reușea să acopere mirosurile pestilențiale persistente, cauzate de lipsa igienei, dar simbolismul a devenit tema centrală. De pildă, floarea de portocal (Orange blossom), era considerată un simbol al purității și fertilității.
Momentul decisiv vine însă în epoca victoriană. Odată cu explozia floriografiei – „limbajul florilor” –, buchetul miresei devine un mesaj codificat al iubirii. Iar în 1840, Regina Victoria schimbă istoria modei matrimoniale: la nunta cu Prințul Albert, a ales un buchet de flori de portocal și mirt, stabilind un standard regal care va influența nunțile regale secole întregi.
Buchetul de mireasă regal
Regina Elisabeta a II‑a a avut în 1947 un buchet format în principal din orhidee albe (cattleya albă) și tradiționalul mirt, florile fiind aranjate într-un stil simplu, cu foarte puțin foliaj.
Prințesa Diana a avut unul dintre cele mai celebre buchete din istorie: un aranjament uriaș, în cascadă, cu gardenii, stephanotis, orhidee odontoglossum, lăcrămioare, trandafiri Earl Mountbatten, frezii, veronica, iederă, mirt și tradescanti.
Prințesa Catherine (Kate Middleton) a ales un buchet mic, clasic, complet alb, compus din lăcrămioare, Sweet William, zambile și myrtle, păstrând tradiția regală a ramurii de mirt din grădina Reginei Victoria.
Meghan Markle a ales în 2018 un buchet cu o simbolistică personală: lăcrămioare, astilbe, iasomie, astrantia, mirt și, în mod special, flori-de-nu‑mă‑uita — preferatele Prințesei Diana, un omagiu discret adus soacrei pe care nu a cunoscut‑o. O parte dintre florile din buchet au fost culese chiar de Prințul Harry din grădina Palatului Kensington, detaliu confirmat de Palatul Buckingham.
Buchetul de mireasă în epoca modernă
Astăzi, buchetul miresei a generat o industrie globală, cu specialiști dedicați, școli de design floral, trenduri anuale și bugete care, în unele cazuri, rivalizează cu cele ale rochiilor de mireasă. Designerii florali, adevărați artiști ai petalelor, lucrează cu sute de tipuri de flori, de la varietăți rare de bujori până la orhidee cultivate special pentru evenimente de lux.
În marile capitale ale lumii, există academii de floristică ce formează creatori de buchete, iar nunțile regale sau cele ale celebrităților setează trenduri globale - la noi remarcându-se Irina Neacșu, Maison Dadoo, Oana Coantă (Flowers Garden), Luminița Paul (Purple Flowers), Nicu Bocancea (Florăria Iris), Atelier Florens, Bloom Bloom, Atelier Interflora, Florăria Velluto. Fiecare sezon vine cu propriile direcții: buchete minimaliste, buchete „wild garden”, compoziții monocrome sau aranjamente sculpturale. Iar această transformare nu se vede doar în ateliere, ci și în expozițiile internaționale de artă florală, unde buchetul miresei este tratat ca un obiect de patrimoniu estetic.
Unul dintre cele mai prestigioase evenimente este Concursul Internațional de Buchete de la Monaco, organizat anual sub patronajul Prințesei Caroline de Hanovra. Acolo, artiști florali din toată lumea expun creații spectaculoase, adevărate sculpturi efemere, care depășesc cu mult ideea tradițională de buchet.
Tema fiecărei ediții, de la „Ceresc” la „Metamorfoze”, inspiră compoziții care combină tehnică, simbolism și inovație. Pentru mulți designeri, participarea la Monaco este echivalentul unui premiu Oscar în lumea floristicii.
FOTO: Profimedia, Getty Images