Cum a fost surprinsă Meghan Markle în Beverly Hills. Prima ei apariție, după ce Kate și-a făcut revenirea
Ducesa de Sussex era filmată râzând, în timp ce purta un trening negru. Un localnic a fost plăcut impresionat de această întâlnire și a postat filmulețul pe rețelele de socializare.
Se pare că Meghan Markle era într-o plină ședință foto.
Ducesa de Sussex este văzută purtând un trening negru în videoclip, realizat de un fan care a reperat-o joi în parcul Beverly Gardens de pe bulevardul Santa Monica.
În clipul ajuns viral, se observă cum o stilistă îi aranjează hainele lui Meghan. Presa tabloidă a scris că da, personajul care apare pe filmare seamănă cu Ducesa, însă că nu se poate spune cu certitudine că este vorba de soția Prințului Harry.
Dacă e ea totuși, se vede treaba că s-a apucat de lucru, căci filma pentru ceva.
De asemenea, nu este clar ce se pregătește Ducesa să promoveze, dar are mai multe proiecte în lucru cu Netflix și se așteaptă să-și lanseze brandul American Riviera Orchard. Deja gemul ei de căpșuni a avut recenzii pozitive. Cu toate acestea, nu credem că pentru brand ar filma în trening.
Este pentru prima dată când Ducesa de Sussex este văzută în public, după marea revenire de la Trooping the Colour a lui Kate Middleton. Cumnata sa celebră a apărut la balcon regal al Palatului Buckingham pe 15 iunie și a fost ravisantă.
Este cunoscut faptul că cele două cumnate nu s-au înțeles bine deloc. Mai mult, nici cei doi frați prinți nu-și mai vorbesc.
Fiecare trăiește complet separat, lucru despre care specialiștii regali spun că este cumplit și că dacă ar fi trăit Prințesa Diana, nu l-ar fi tolerat.
Meghan și Harry nu au venit la Londra pentru Trooping the Colour, nici pentru nunta anului, unde William a participat. Probabil cea mai mare durere a Regelui Charles, care este un bunic exemplar, este că nu-și vede nepoții din partea mezinului, pe Prințul Archie și pe Prințesa Lilibet.
Foto: Profimedia