Cum a pregătit-o Harry pe Meghan pentru întâlnirea cu Charles și ce i-a cerut să nu facă?

8 ianuarie 2023   Royals

Harry s-a asigurat că Meghan Markle va primi aprobarea Regelui Charles după prima întâlnire cu acesta și a ținut să îi dea câteva sfaturi de frumusețe.

În noul său memoriu exploziv, „Spare”, el reflectă la momentul în care soția sa i-a cunoscut pe Charles și pe Camilla.

„Meg arăta frumos”, a scris el, adăugând că ducesa de Sussex a ales pentru marea întâlnire o fustă cu model floral. De asemenea, el a încurajat-o să se machieze foarte puțin, pentru că bărbatul de 74 de ani nu era de acord cu femeile care purtau un machiaj excesiv.

Cei doi au repetat” întâlnirea de mai multe ori”, iar Harry a învățat-o pe Markle „să-i spună alteța voastră regală” sau „domnule”” Regelui și să-i dea un sărut doar dacă „se aplecă”.

Cât despre Camilla, Harry a spus că o reverență nu este „necesară”, lucru pe care actrița l-a pus imediat la îndoială.

Potrivit lui Harry, antrenamentul a dat roade, iar cei patru și-au petrecut seara vorbind și discutând despre „copiii lor cu blană”.

În timp ce lucrurile păreau că au început bine, relația lor s-a înrăutățit rapid pe măsură ce dragostea dintre Harry și Markle a devenit tot mai serioasă.

De fapt, ducele de Sussex susține că tatăl său i-a spus că nu sunt suficienți bani pentru ca Markle să facă parte din familia regală.

„S-ar putea ca tata să se fi temut de costul în creștere al întreținerii noastre, dar ceea ce nu a putut suporta cu adevărat a fost că cineva nou domina monarhia, acapara lumina reflectoarelor și îl punea în umbră”, mărturisește regalul.

El a adăugat că tatăl său a mai trăit asta în timp ce era căsătorit cu regretata prințesă Diana.

Lipsa de sprijin din partea familiei lui Harry și controlul constant al presei au determinat cuplul să renunțe la îndatoririle regale în ianuarie 2020.

Memoriile Prințului Harry vor fi publicate pe 10 ianuarie.

Mai multe