Cum a răspuns zvonurilor presupusa iubită a lui Harry?

2 noiembrie 2016   Royals

Internetul vuieşte de câteva zile în legătură cu presupusa relaţie a Prinţului Harry cu actriţa americană Meghan Markle, cunoscută pentru rolul ei din serialul Suits.

Meghan Markle

Se pare, însă, că acest zvon are ceva şanse de adevăr, căci nici actriţa de 35 de ani, nici Prinţul Harry (32) nu au catadicsit să nege, până acum, numeroasele ştiri care s-au scris în legătură cu ei.

Contactaţi de revista People, reprezentanţii Kensington Palace au răspuns că nu comentează în legătură cu subiecte personale, în timp ce agentul de presă al lui Meghan nu a răspuns în niciun fel.

Ce ştim până acum? Prinţul şi focoasă vedetă din Suits se întâlnesc de vreo şase luni şi relaţia lor tinde să devină serioasă, având în vedere că prinţul i-a prezentat-o deja pe actriţă tatălui său, Prinţul Charles.

Prinţul ar fi întâlnit-o pe actriţă în Toronto, în luna mai, cu ocazia promovării Jocurilor umanitare Invictus, şi ar fi insitat cu SMS-uri până când aceasta ar fi acceptat să se întâlnească iar cu el.

Mai mult, se pare că, în acea perioadă, Meghan avea un iubit cu care ieşea de doi ani, cheful canadian Cory Vitiello, însă Harry a fost mai convingător.

Cumva a răspuns, însă, Meghan, acestor speculaţii cum că s-ar întâlni cu Harry: noaptea trecută a postat pe contul ei de Instagram o fotografie cu două banane care dorm îmbrăţişate şi cu mesajul: „Somn uşor!“.

Să fi fost mesajul pentru Harry?

Mai multe