Cum arată geanta de care Ducesa Sarah Ferguson nu se desparte de 14 ani

21 septembrie 2017   Royals

E de înţeles să faci o fixaţie pentru o anumită piesă vestimentară sau pentru un anumit accesoriu, dar, în cazul Ducesei de York, Sarah Ferguson, lucrul acesta a mers la extrem.

În sensul că fosta soţie a Prinţului Andrew, în vârstă de 57 de ani, nu se poate despărţie de o anumită geantă, veche de 14 ani.

Fergie a ales geanta veche de 14 ani şi pentru un eveniment recent

Prezentă la un eveniment fashion care a avut loc la Mayfair, în Londra, Fergie şi-a scos, iar, în public, faimoasa geantă semnată Anya Hindmarch.

Este vorba despre o geantă imprimată cu o fotografie alb-negru a fetelor lui Sarah Ferguson, Prinţesa Beatrice, acum în vârstă de 29 de ani, şi Prinţesa Eugenie, de 27.

Ducesa a apărut pentru prima oară cu geanta în 2003

Ei bine, Fergie a mai fost văzută în public cu această geantă de care este ataşată emoţional în 2003 şi în 2006, pentru ca nici acum, după atâţia ani, să nu renunţe la ea. Este ca şi cum ar arăta tuturor relaţia strânsă pe care o are cu fiicele ei, char dacă ea şi tatăl fetelor au divorţat în 1996.

Foto: Getty Images

Mai multe