Cum arată interiorul Castelului Săvârşin, renovat după jurnalul Reginei Elena

22 august 2018   Royals

În urmă cu trei ani, lucrările de renovare a castelului preferat al Regelui Mihai se încheiau după opt ani de zile. Acum, Familia Regală se bucură de o vară liniştită, în acest loc plin de amintiri dragi şi obiecte de suflet.

După plăcuta surpriză a publicării celor mai noi fotografii din Parcul Regal de la Săvârşin, Familia Regală ne pune la dispoziţie şi câteva cadre de interior. E vorba despre câteva încăperi, aşa cum au fost ele restaurate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi de ASR Principele Radu, în anii 2007-2015, conform cu originalul creat în 1943-1945 de Regina-mamă Elena.

”Castelul are spiritul reginei, spiritul regelui, este un loc istoric şi vrem să rămână aşa. (...) Este o splendoare şi suntem mândri că putem să lăsăm ceva pentru viitor, de foarte mare calitate, realizat de oameni care au pus suflet în această muncă şi le mulţumesc în numele tatălui meu, Regele Mihai”, declara Majestatea Sa Margareta, la recepţia finală.

Fiica cea mare a Regelui Mihai a menţionat că, după ce imobilul a fost confiscat, la mijlocul secolului trecut, totul s-a furat şi a fost nevoie de ajutorul unor localnici, care au donat obiecte vechi, pentru a se reconstitui aranjamentul interior original.

Totul a fost furat, absolut totul, dar sunt săteni care ne-au donat, mai o masă, un scaun, o oglindă şi, încet-încet, am găsit lucruri vechi, iar dacă nu au existat, le-am copiat (după modelele originale – n.r.)”, a explicat principesa.

Aceasta a dezvăluit că un ceas adus de la Florenţa, de la Regina mamă Elena, este cel mai vechi obiect din castel, dar mai există şi o poartă din lemn care datează din jurul anului 1500. Principesa a mai spus că tatăl său, Regele Mihai, a supravegheat de la distanţă derularea lucrărilor şi a oferit informaţii despre cum arătau interioarele pentru a putea fi reconstituite.

”Regele a văzut fotografii cu fiecare etapă a lucrărilor. Era foarte interesat şi ne spunea ce nu arată ca atunci. Garajul, el a venit şi ne-a spus cum trebuie să arate. Ne-a ajutat foarte mult cu informaţii”, a mai spus principesa moştenitoare Margareta.

Reprezentantul firmei care a executat lucrările, Cornel Dorofte, a declarat că a fost îndepărtat un strat de pământ din jurul castelului, astfel încât acesta pare acum mai înalt cu 90 de centimetri.

”Lucrarea a fost foarte complexă. S-au aplicat doar tehnologii vechi, astfel încât castelul să rămână la felul în care arăta în urmă cu peste o sută de ani”, a declarat Dorofte.

Editura Curtea Veche a publicat, în anul 2015, o carte-album, intitulată “Săvârşin. Detaliul”, în care sunt prezentate pe larg interioarele castelului.

Mai multe