Cum îl alintă Meghan Markle pe Prinţul Harry? Momentul a fost filmat!
Lunile de după nuntă sunt presărate cu dragoste şi pasiune pentru Meghan şi Harry! Deşi s-au întors în atenţia publică, mergând la tot soiul de evenimente oficiale, Ducii de Sussex sunt, încă, în spiritul lunii de miere.
Meghan şi Harry, în cadrul oficial de la vizionarea piesei Hamilton
Serile trecute, Meghan şi Harry au mers la teatru pentru a viziona piesa Hamilton, în scop caritabil, iar la final au realizat o fotografie de grup. La un moment dat, stând în faţa soţului ei, Meghan s-a temut că Prinţul Harry nu poate fi văzut, motiv pentru care a încercat să se repoziţioneze.
Fără să-şi dea seama, de faţă cu toţi, Meghan i s-a adresat Prinţului Harry cu un alint. ”Poţi să vezi, iubirea mea?”, poate fi auzită Ducesa de Sussex într-un video care a ajuns viral pe reţelele de socializare. Reacţia celor din jur, dar şi a sa au fost cu adevărat savuroase. Dându-şi seama de faptul că i-a scăpat această intimitate, Meghan a început să râdă, spunând ”Oh!”, în timp ce Harry s-a înroşit. Nu-i aşa că sunt simpatici?