De-aia a ajuns strâns la pungă? Suma uriașă pe care Prințul William o plătește anual a ieșit la iveală!
În timp ce tabloidele britanice îl surprind mereu pe Prințul William în ipostaze elegante, zâmbind impecabil la angajamentele regale, realitatea financiară din spatele imaginii perfecte este mult mai dură decât și-ar imagina cineva.
Moștenitorul tronului Marii Britanii plătește anual o sumă colosală în taxe - până la 7 milioane de lire, potrivit noilor dezvăluiri făcute de „Daily Express”. Iar vestea a stârnit rumoare: cum poate un viitor rege să fie, în același timp, unul dintre cei mai mari contribuabili ai țării?
Deși nu are nicio obligație legală să plătească impozit pe venit, Prințul William a ales să o facă. Și nu oricum: el achită cea mai mare cotă marginală de 45% pentru veniturile sale personale. Un gest rar, aproape simbolic, menit să transmită ideea de responsabilitate într-o perioadă în care monarhia este atent monitorizată de opinia publică.
Banii provin în principal din Ducatul de Cornwall, un domeniu istoric evaluat la aproximativ 1,1 miliarde de lire, alcătuit din ferme, locuințe, spații comerciale și terenuri care se întind pe 130.000–140.000 de acri. Venitul anual generat de acest imperiu rural? În jur de 20 de milioane de lire. O sumă impresionantă, dar care vine la pachet cu obligații, investiții și, iată, taxe pe măsură.
Prințul William a devenit al 24-lea Duce de Cornwall în 2023, odată cu urcarea pe tron a Regelui Charles. De atunci, moștenitorul vizitează frecvent domeniul, se implică în administrarea lui și este cunoscut pentru atenția acordată comunităților care trăiesc și muncesc acolo. Dar transparența financiară a venit abia acum, odată cu declarația oficială a Palatului Kensington: „Prințul de Wales plătește cea mai mare cotă de impozit pe venit și pe câștiguri de capital pentru toate veniturile sale personale, inclusiv cele provenite din Ducat.”
Chiar dacă are dreptul să deducă cheltuielile oficiale înainte de calcularea taxelor, suma finală rămâne amețitoare. Iar dezvăluirea ridică o întrebare care circulă deja în presa britanică: este William cu adevărat „strâns la pungă”, așa cum îl descriu uneori apropiații, sau pur și simplu responsabilitatea financiară e o strategie de imagine publică?
FOTO: Getty Images, Shutterstock, Wikipedia