De ce a lipsit Prințesa Anne de la botezurile lui Will și Harry: n-a iertat-o pe cumnata Diana

26 octombrie 2023   Royals

Astăzi, Prințesa Anne este unul dintre oamenii din familia regală pe care Regele Charles se poate baza cel mai mult.

A fost, însă, o vreme când relația dintre cei doi frați a suferit, și asta în perioada în care regele era căsătorit cu Prințesa Diana. Totul a plecat de la alegerea nașilor pentru copiii regali.

Un episod destul de neplăcut dintre Charles și Anne a debutat în 1977, când fiica reginei i-a cerut fratelui ei, pe atunci Prinț de Wales, să fie nașul primului ei copil, Peter Phillips.

Charles a fost de acord, adăugându-l pe Peter pe lista sa lungă de fini, care acum totalizează mai mult de 30 de persoane. Cu toate acestea, cinci ani mai târziu, când Prințul William urma să fie botezat, Charles și Diana au surprins-o neplăcut pe Anne căutând nașii în altă parte. Singura fiică a Elisabetei n-a primit prea bine faptul că nu i s-a cerut să fie nașa viitorului rege al Angliei.

„Prințul nu i-a întors complimentul când a fost vorba de William – sau, mai degrabă, conform zvonurilor, ar fi vrut foarte mult să-și invite sora să fie nașă, dar a fost blocat de soția sa, Diana”, scrie biograful Robert Lacey în cartea sa Battle of Brothers. După cum bine știm, cele două cumnate regale au avut o relație destul de rece.

Lucrurile s-au repetat în toamna anului 1984, când i-a venit rândul lui Harry să fie botezat și așteptarea generală era ca Anne să fie nașă măcar de data aceasta.

Cu toate acestea, sora Prințului de Wales a avut parte de o nouă dezamăgire și-a preferat să spună pas botezului.

„Anne și-a făcut sentimentele evidente în ziua aceea. În timp ce Prințul Henry Charles Albert David, în vârstă de trei luni, al treilea în linia de succesiune la tronul britanic, era botezat la Windsor în prezența reginei și a restului familiei regale, au existat doi absenți foarte importanți. Mătușa lui Harry și soțul ei de-atunci, căpitanul Mark Phillips, se aflau la reședința lor rurală din Gloucestershire, la o vânătoare de iepuri”, scrie Lacey.

Ei și-au trimis copiii, pe micuții Peter și Zara Phillips, la ceremonia de botez, cu scuzele de rigoare. 

Într-adevăr, chestiunea alegerii nașilor de botez este una foarte sensibilă la casele regale...

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe