De ce este ținută nepoata Regelui Mihai, a doua în ordinea de succesiune, departe de ochii publicului

4 noiembrie 2024   Royals

Săptămâna trecută, Casa Regală Română posta pe pagina oficială de Facebook o serie de fotografii de la expoziția Principesei Sofia din cadrul Institutului Cultural Român de la Londra, acolo unde aceasta a fost și sărbătorită cu un mic tort.

Evenimentul a avut loc pe 29 octombrie, iar în fotografiile postate pe pagina Palatului român, fiica Regelui Mihai apărea însoțită de sora sa mai mare, Principesa Elena, și de alți oficiali. 

Cu toate acestea, pe pagina oficială de Facebook a Institutului Cultural Român de la Londra au fost postate, de la același eveniment, și câteva fotografii în care o vedem prezentă și pe fiica cea mică a Principesei Elena, Elisabeta-Karina, alături de soțul ei, Kurt, și de fiul lor venit pe lume în luna mai, Augustus Mihai de Roumanie Metcalfe.

Este interesant că, deși tânăra care trăiește în Anglia este a doua în ordinea de succesiune la tron, după mama sa, Principesa Elena, nu are parte de vizibilitate pe canalele media ale Casei Regale române nici atunci când aceasta își însoțește familia în public și apare în fotografii oficiale.

Poate că sora mai mică a lui Nicolae al României își dorește discreție, motiv pentru care și botezul fiului său s-a făcut în privat, fără să fie distribuite publice imagini de la acest eveniment important pentru Casa Regală română.

Dar chiar și această atitudine este curioasă, având în vedere că Elisabeta-Karina este inclusă pe linia de succesiune la tron și și-a asumat acest foarte important rol în cadrul Coroanei.

Conform site-ului Casei Majestății Sale, linia de succesiune la șefia Casei Regale române, condusă de Margareta a României, are cinci femei pe primele cinci poziții: Principesa Elena a României; Elisabeta Karina de Roumanie; Principesa Sofia a României; Elisabeta Maria Biarneix, fiica Sofiei, și Principesa Maria a României.

De la cele cinci fiice ale sale, regretatul Rege Mihai al României a avut cinci nepoți, însă patru dintre ei au ales o existență în anonimat, fără să fie cunoscuți deloc în țara bunicului lor. 

În afară de Nicolae al României și, sporadic, de sora sa, Elisabeta-Karina, există o adevărată omerta fotografică legată de ceilalți nepoți sau strănepoți ai regretatului Rege Mihai.

Pe site-ul oficial al Casei Regale nu sunt incluse fotografii și biografii ale fiilor sau fiicelor Principeselor Elena, Sofia și Irina (Margareta și Maria nu au copii), iar a patra în ordinea de succesiune la tron, Elisabeta Maria Biarneix, singurul copil al Principesei Sofia, este o tânără de 26 de ani pe care romanii au văzut-o o singură dată în public, la înmormântarea Reginei Ana, în 2016. 

Foto: Casa Majestății Sale, Alex Coman, Facebook, Profimedia

Mai multe