De ce l-a sunat Prințesa Kate pe Prințul Harry în toiul nopții? Oare se mai poate salva ceva?

15 august 2023   Royals

Prințesa de Wales este o femeie deosebită, cu un caracter excepțional, numai bună de Regină. A făcut dovada în repetate rânduri că are o fire orientată înspre relațiile armonioase, nicidecum înspre cele conflictuale.

Din păcate, lucrurile nu au evoluat într-un mod fericit în relația fraților regali Harry și William. De relațiile cumnatelor, nici nu mai vorbim!

Cu toate acestea, experții regali au punctat de-a lungul timpului că dacă există cineva care să-i împace, aceea este Kate Middleton.

Potrivit specialiștilor, după toate cele făcute de Harry, Prințul William nu este încă pregătit să se așeze la masa discuțiilor cu fratele său cel mic.

Cu toate acestea, Kate Middleton a făcut eforturi ca să-i împace. Potrivit Express, Prințesa de Wales a dat nenumărate telefoane nocturne la domiciliul Ducilor de Sussex din Montecito, toate în ideea că s-ar putea repara ceva.

Harry s-a trezit din ce în ce mai izolat în ultimii ani, deoarece legătura lui cu Regele Charles al III-lea și cu Prințul William este zdruncinată puternic.

Ducele a stârnit furie în interiorul Palatului dezvăluind detaliile dure ale conversațiilor private și ale momentelor de familie în autobiografia ”Rezervă”, precum și în numeroase interviuri la TV.

Repercusiunile au fost într-o oarecare măsură asumate, din moment ce el și soția sa Meghan Markle - și cei doi copii ai lor, Prințul Archie și Prințesa Lilibet - au părăsit Marea Britanie pentru a se muta în SUA.

Potrivit unei persoane din interior, Kate a fost una din cele mai implicate persoane în demararea unui proces de împăcare și iertare între frați, deși este unul din personaje lovite de Ducii de Sussex în mărturiile lor. Când vorbesc de Kate Middleton, Prințul Harry și Meghan Markle nu se sfiesc s-o judece sau s-o condamne. Însă lucrul ăsta n-a oprit-o să facă un gest amabil în primul rând pentru soțul său, Prințul William. Căci nu putem afirma că o relație frățească deteriorată poate face bine cuiva dintre personajele implicate.

Vorbind cu Closer, o sursă de la Palat a spus: „Kate a luat legătura cu Harry pentru a-l îmbărbăta, pentru a-i spune să-și țină bărbia sus, să nu-și facă prea multe griji cu privire la aceste eșecuri temporare. Relația lui Harry cu Kate a rămas intactă, în ciuda vicisitudinilor”, mai spune sursa, dezvăluind acest detaliu important și cu siguranță nebănuit de multă lume.

Foto: Profimedia

Mai multe