De ce nu călăreşte Kate Middleton niciodată? Care e adevărul, de fapt?

26 aprilie 2017   Royals

Îi cunoaştem pasiunea Reginei Elisabeta a II-a pentru echitaţie, la fel cum ştim şi cât de mult apreciază Prinţii William şi Harry o partidă reuşită de polo. Totuşi, soţia Prinţului William, Ducesa de Cambridge, n-a fost văzută niciodată călărind sau măcar în apropierea cailor, cu toate că merge să urmărească tot soiul de curse de cai.

Kate merge adesea alături de soţul şi cumnatul ei la cursele de cai

Pentru toţi a fost un mister motivul pentru care Ducesa de Cambridge n-a fost văzută niciodată călărind. S-a zvonit chiar şi că are alergie la cai şi de aceea nu se apropie niciodată de ei. Ei bine, nu acesta este adevărul, iar Marcia Moody, autoarea cărţii ”Kate: O biografie”, face lumină în acest caz.

William şi Harry, amatori de polo

Marcia a dezvăluit că, de fapt, Kate nu ştie să călărească. Asta pentru că-n copilărie n-a avut şansa să-nveţe, aşa cum s-a întâmplat în cazul Prinţului William şi-al Prinţului Harry. ”Kate nu călăreşte din simplu motiv că n-a făcut asta nicicând. William şi Harry au învăţat de la vârste fragede, dar singurele momente în care îi vedem în şa sunt cele în care joacă polo, nu călăresc des precum Regina o face”, a declarat Marcia Moody pentru ”Town & Country”.

[caption id="attachment_391412" align="aligncenter" width="640"] Regina adoră să călărească[/caption]

Şi se pare că Ducesa de Cambridge nici nu plănuieşte să ia lecţii de echitaţie prea curând, chiar dacă micuţii ei, Prinţul Charles şi Prinţesa Charlotte, au învăţat deja să stea în şa.

Charlotte are şanse s-o moştenească pe mătuşa sa, Zara Phillips, dar şi pe străbunica sa, regina Elisabeta

În luna octombrie, a anului trecut, Kate a stat de vorbă cu tripla câştigătoare la echitaţie Natasha Baker, mărturisindu-i că Prinţesa Charlotte s-ar putea să-i calce pe urme mătuşii Zara la capitolul echitaţie şi chiar să fie interesată în a-şi croi un drum la olimpice.

Zara Phillips, nepoata Reginei, e pasionată de echitaţie şi fostă campionă.

Cât despre fratele mai mare al lui Charlotte, George a început lecţiile de echitaţie încă de la doi ani şi e chiar fascinat. ”George a iubit prima lecţie de echitaţie. A fost plimbat pe cal într-un ţarc şi a fost cu adevărat încântat. Kate şi William au fost acolo să-l vadă”, a declarat o sursă pentru DailyMail.

foto: arhivă / getty images

Mai multe