De ce vacanța de vară a familiei Wales e diferită în acest an? S-au schimbat multe pentru Kate și Will
Kate Middleton și Prințul William sunt pregătiți să se bucure de vacanța de vară alături de cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.
Ca mulți alți părinți, Prințul William și Kate Middleton se pregătesc să petreacă mai mult timp de calitate cu copiii lor în următoarele săptămâni, în timpul vacanței de vară, care începe sâmbătă în Marea Britanie.
În acest an, vacanța lor va fi diferită față de altele, s-au schimbat multe în viețile lor, în familia regală.
Prima vară ca Prinț și Prințesă de Wales
Prințul William și soția sa, Kate Middleton, au preluat anul acesta rolurile de Prinț și Prințesă de Wales și, întrucât au locuit ani de zile în Anglesey, insulă din Țara Galilor care ocupă un loc în inima lor. Ar putea să își ia copiii într-o vacanță galeză în această vară?
Prima vară completă în noua lor casă Adelaide Cottage
Familia s-a mutat în vara anului 2022 în casa lor din Windsor, Adelaide Cottage, așa că aceasta este prima vară întreagă în care s-au bucurat de noul lor mediu idilic. Nu numai că au o grădină vastă la proprietate, dar au și Windsor Great Park la ușă pentru drumeții, plimbări cu bicicleta și multe altele.
Prima vară fără Regina Elisabeta
Din păcate, anul acesta este prima vară fără regina Elisabeta a II-a, care a încetat din viață în septembrie anul trecut. Prin urmare, va fi un moment emoționant pentru întreaga familie, care se va gândi la numeroasele veri petrecute cu ea în locul ei preferat, Castelul Balmoral, notează Hello Magazine.
Cum vor decurge vacanțele la Balmoral
În mod tradițional, luna august este perioada din an în care familia regală se strânge la Castelul Balmoral, reședința scoțiană a regretatei regine Elisabeta. Se crede că, în acest an, Regele Charles va primi familia extinsă.
Prințul William își dorește ca copiii săi să experimenteze tot ce este mai bun din Scoția, așa cum a făcut-o și el în copilărie. În mai 2021, William a spus: „Nu am fost niciodată în stare să fac asta: Scoția este țara unora dintre cele mai frumoase amintiri ale mele, dar și cele mai triste.
Eram la Balmoral când am fost anunțat că mama mea a murit. Încă în stare de șoc, am găsit un refugiu în slujba de la Crathie Kirk chiar în acea dimineață, iar în zilele negre de durere care au urmat am găsit alinare și consolare în aer liber în Scoția.
Ca urmare, legătura pe care o am cu Scoția va fi mereu profundă. Alături de această amintire dureroasă se află una de mare bucurie, pentru că aici, în Scoția, acum 20 de ani, am întâlnit-o pentru prima dată pe Catherine”.
Foto: Getty Images, Profimedia